Ediţia 2011 a Super Bowl se va disputa fără majorete

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Premieră în istoria NFL. Echipele de fotbal american din Pittsburgh şi Green Bay vor disputa finala competiţiei, în 6 februarie, fără a avea obişnuitele majorete!

Ediţia cu numărul 45 din istoria Super Bowl va intra în istorie. Finalistele Steelers Pittsburgh şi Packers Green Bay fac parte dintr-un grup de şase echipe care nu posedă deja celebrele "cheerleaders". Din acest motiv, pentru prima dată finala campionatului de fotbal american se va disputa fără majorete! Dansatoarele sexy au devenit emblematice pentru competiţiile sportive organizate în SUA, însă fiecare grupare are dreptul de a decide dacă îşi fac sau nu trupe de majorete. Cele două finaliste din NFL au timp până în 6 februarie să rezolve problema...

Tot mai întâlnite la meciuri, în special la sporturile de echipă, majoretele au apărut în urmă cu 120-130 de ani, în America. Atunci, în campusul Universităţii Princeton din SUA s-a auzit şi primul strigăt de încurajare: "Ray, Ray, Ray! Tiger, Tiger, Tiger, Sis, Sis, Sis! Bum, bum, bum! Aaaaa! Princeton, Princeton, Princeton!".

Ideea a fost preluată rapid şi de alte universităţii, fiind transmisă de către absolvenţi ai şcolii unde a fost experimentată prima dată. La 2 noiembrie 1898, studentul Johnny Campbell (Minnesota) a organizat grupurile de suporteri la un meci de fotbal american, echipa fiind încurajată de şase majorete (cheerleaders, în limba engleză). Acestea s-au organizat în prima frăţie (Gamma Sigma) în 1903, iar 45 mai târziu, în Dallas, s-a constituit cea dintâi organizaţie naţională a acestora (National Cheerleaders Association). 

Trupele profesioniste apar în anii '60

La mijlocul secolului trecut, echipele de fotbal american au început să-şi formeze trupe profesioniste de majorete. Baltimore Colts (actualmente are sediul la Indianapolis) a fost prima care a făcut acest lucru. Cam în acelaşi timp, mai precis în 1965, Fred Gastoff a creat şi primele costume din vinilin. Iar în 1967 a luat naştere Top Ten College Cheerleading Squads.

O altă noutate în privinţa majoretelor o aduce Dallas Cowboys, în sezonul 1972-1973. Fetele dansează, iar asupra lor sunt îndreptate reflectoare. Nu întâmplător ele devin cunoscute pe întreg teritoriul SUA cu ocazia ediţiei din 1976 a Super Bowl. Mai cu seamă că tot pe atunci activitatea majoretelor face subiectul unei emisiuni tv difuzată de CBS.

Apariţia unor elemente de acrobaţie în "arsenalul" majoretelor avea să fie urmată de organizarea în deceniul 9 a unor întreceri între cele care nu erau legate de echipe sportive sau de instituţii de învăţământ. Totodată s-au produs şi accidente, ceea ce a făcut ca American Association of Cheerleading Coaches and Advisors (AACCA) să impună norme de securitate. Pe de altă parte, echipele din alte sporturi decât fotbalul american sau baschetul şi-au format trupe de majorete. Astăzi animatoarele pot fi văzute la întreceri de fotbal, volei, hochei, atletism şi chiar la Jocurile Olimpice de vară şi de iarnă.

Mai puţin ştiut este faptul că trupele de "cheerleaders" nu sunt compuse numai din fete, ci şi din băieţi (3%). Explicaţia este simplă: pentru ca majoretele să realizeze anumite exerciţii acrobatice este nevoie de bărbaţi care să le susţină. Printre celebrităţile care au jucat acest rol se numără foştii preşedinţi americani Ronald Reagan, George W. Bush, Franklin D. Roosevelt sau Dwight D. Eisenhower.

Competiţii la nivel mondial cu salturi şi acrobaţii

Lansarea în 1987 a diviziei All Star, deschisă echipelor de majorete independente (cele care foloseau acrobaţii), a fost urmată şi de organizarea unei competiţii la nivel mondial. Componentele acestor trupe se pregătesc în tot timpul anului, ele participând la un număr de circa 18 competiţii pe an. Evoluţia unei echipe durează 150 de secunde, răstimp în care totul se desfăşoară după o coregrafie bine pusă la punct - dansul alternează cu salturile şi acrobaţiile, totul fiind pe un fond muzical la alegere. Punctarea exerciţiului se face de un juriu, într-un mod asemănător cu sistemul din gimnastică sau patinaj. De asemenea, există mai multe categorii de vârstă, aceasta variind între 4 şi 18 ani.  

Vedete care au fost majorete
- Madonna
- Paula Abdul
- Halle Berry
- Sandra Bullock
- Cameron Diaz
- Meryl Streep

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite