Boxer, bănuit că şi-a omorât soţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pugilistul venezuelean Edwin Valero, campion mondial la categoria uşoară, în versiunea WBC, a fost arestat la Valencia (nordul Venezuelei), fiind bănuit că şi-ar fi omorât soţia, a anunţat poliţia.

"La 5,30 dimineaţa, boxerul a coborât la recepţia hotelului şi a anunţat personalului de securitate ce a făcut în camera sa. Oamenii de pază au urcat şi au găsit corpul fără viaţă al soţiei sale, Jennifer Carolina Viera de Valero, 20 de ani", a declarat pentru presa locală directorul poliţiei criminaliste Wilmer Flores.

Potrivit presei locale, cadavrul tinerei femei prezenta urme de rănire cu armă albă. Valero, 28 de ani, a fost reţinut, a fost amprentat şi a fost supus unui prim interogatoriu, înainte de a fi prezentat procurorului, a precizat Flores.

Pugilistul, neînvins în 27 de meciuri, toate câştigate înainte de limită, a mai fost arestat la sfârşitul lunii martie, fiind bănuit că şi-a agresat soţia. Medicii l-au acuzat, pe de altă parte, că a agresat personalul spitalului unde a fost tratată soţia sa, rănită sever. Valero a fost, după aceea, internat într-un spital psihiatric, fiind supus de atunci controlului judiciar. În 2007, a mai fost acuzat că şi-a agresat mama şi sora.

Pe 7 februarie, el şi-a păstrat centura WBC, învingându-l prin KO tehnic pe mexicanul Antonio DeMarco. Cunoscut şi după uriaşul său tatuaj de pe piept, cu figura preşedintelui Venezuelei, Hugo Chavez, Valero mai are în palmares o centură mondială, cea a categoriei super-pană (versiunea WBA)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite