Koev este omul de bătut în Turul României la ciclism

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Zoltan Sipos se pregăteşte de un tur de încălzire * Foto: Marian Burlacu
Zoltan Sipos se pregăteşte de un tur de încălzire * Foto: Marian Burlacu

Victorios anul trecut şi în 2004, Vladimir Koev încearcă să-şi apere  titlul în a 48-a ediţie a Turului României. Astăzi, la ora 9.00, la Mamaia are loc contratimpul, apoi caravana pleacă spre Brăila. România este reprezentată în „Mica Buclă” de lotul naţional de tineret, Tuşnad Cycling Team, Dinamo şi Mazicon.

Majoritatea participanţilor la ediţia cu numărul 48 a Turului României la ciclism au ajuns la hotelul Flora, din Mamaia, cel mai târziu în după amiaza zilei de ieri. Pe la orele prânzului, în parcare erau aliniate maşinile de asistenţă ale celor 16 echipe înscrise la start, iar mecanicii făceau ultimele reglaje la biciclete. Apoi, spre seară – canicula a început să se facă simţită şi pe Litoral -, rutierii au ieşit, unul după altul, pe aleile din jur, într-un ultim antrenament, mai uşor, de menţinere. 

Rutier la Dinamo şi totodată antrenor, Alex Ciocan m-a întâmpinat cu un zâmbet, iar apoi mi-a confirnat că lucrurile merg bine la echipa sa, ultima câştigătoare din ţara noastră a “Micii Bucle” (2007). Aflat lângă el, Răzvan Jugănaru a vorbit despre Turul Dobrogei, întrecerea de luna trecută şi pe care a încheiat-o pe locul 2. Afară, Zoltan Sipos, tânărul de nici 20 de ani care a avut o evoluţie curajoasă anul trecut, s-a încumetat în primul într-un tur prin staţiunea Mamaia, locul unde astăzi, la ora 9.00, se va derula contratimpul de 8 kilometri.

Favorit al acestei ediţii este bulgarul Vladimir Koev, câştigătorul de anul trecut şi din 2004. Pentru majoritatea rutierilor prezenţi în “Mica Buclă”, el este omul de bătut.

Prima etapă se va desfăşura tot astăzi, între Constanţa şi Brăila (184 km), via Hârşova şi Viziru. Startul se va da la 13.30, din faţa Sălii Sporturilor, iar sosirea în oraşul dunărean este estimată a se produce pe la 18.20.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite