În căutarea celui de-al treilea maraton

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru istoria sportului, maratonul meu nu înseamnă nimic, dar pentru mine înseamnă foarte mult. Un tip care avea 100 de kilograme în urmă cu un an şi jumătate a reuşit să aibă două

Pentru istoria sportului, maratonul meu nu înseamnă nimic, dar pentru mine înseamnă foarte mult. Un tip care avea 100 de kilograme în urmă cu un an şi jumătate a reuşit să aibă două medalii de alergător agăţate pe peretele din holul apartamentului

În sfârşit mi-am făcut curaj să scriu despre ce s-a întâmplat la maratonul de la Stockholm. Am alergat această cursă în urmă cu o lună şi două săptămâni, mai exact pe 31 mai. A fost cel mai chinuitor lucru pe care l-am făcut în viaţa mea.

Pornisem cu gândul să parcurg distanţa de 42,195 de kilometri în 3 ore şi 20 de minute. Acest timp m-ar fi ajutat să mă calific pentru maratonul de la Boston, cea mai prestigioasă cursă din lume. Din păcate, socoteala de acasă nu s-a potrivit cu aceea din târg şi am terminat în 4 ore şi 9 minute, locul 4.011 din 18.000 de participanţi.

Stockholm a fost al doilea maraton la care am participat. Primul a fost la Budapesta în data de 31 septembrie 2007, unde am terminat în 4 ore şi 6 minute. M-am antrenat mai mult şi mai bine pentru a doua cursă, dar, din păcate, cu două luni înainte de start m-am accidentat.

Am făcut o întindere la ligamentele genunchiului de la piciorul drept. Din acel moment nu am mai reuşit să progresez. M-am vindecat, cât de cât, până la data startului, dar maratonul e o operaţiune extrem de complicată.

Cursa de la Stockholm a început la ora două după-amiaza, în cea mai călduroasă zi a anului. La nivelul solului erau peste 30 de grade Celsius. Iar în Scandinavia, umiditatea e la ea acasă. Combinaţia de temperatură ridicată şi vapori de apă transformă alergarea în ceva năucitor. Efectiv, după 20 de kilometri simţeam cum ţâşneşte apa din mine.

Sunt fericit că am terminat această cursă pe care n-o recomand începătorilor. Am văzut multe abandonuri şi oameni cărora li s-a făcut rău. A fost mult mai greu decât la Budapesta.

Mii de suedezi şi‑au petrecut ziua pe străzi, aplaudând alergătorii. Sfârşitul cursei a fost pe vechiul stadion olimpic, arhiplin chiar şi după patru ore de la start când am ajuns eu. La linia de sosire am primit o medalie mare, frumoasă şi grea, care m-a făcut să uit că mi-am târât piciorul mai bine de doi kilometri.

Ca şi la Budapesta, şi aici m-am deshidratat după cursă. Cred că greşesc ceva. Habar n-am. Beau multă apă, dar cred că am nevoie imediat de magneziu şi potasiu.

Mă simt bine o vreme, dar mi se face rău cam la jumătate de oră după ce mă opresc. Am vizitat din nou cortul răniţilor, care era mult mai plin. Am golit o serie lungă de pahare din plastic pline cu apă şi prafuri de hidratare. După ce am stat o oră pe un pat de campanie, mi-am revenit şi am plecat spre hotel. Aceasta a fost cea de-a doua aventură în lumea maratonului.

Am alergat mai slab ca în prima cursă, dar am terminat. Pentru istoria sportului, maratonul meu nu înseamnă nimic, dar pentru mine înseamnă foarte mult. Un tip care avea 100 de kilograme în urmă cu un an şi jumătate a reuşit să aibă două medalii de alergător agăţate pe peretele din holul apartamentului.

M-am antrenat, m-am bucurat, m-am accidentat, m-am chinuit, m-am târât, dar până la urmă am reuşit. Acum, după o lună de pauză, am început pregătirea pentru al treilea maraton.

Citiţi, începând de astăzi, despre noua aventură a unui fost sedentar. Întreaga poveste, pas după pas şi zi după zi, numai pe www.adevarul.ro.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite