CM de canotaj: România va concura în recalificări la probele de 4 vâsle şi dublu rame

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipajele de patru vâsle şi dublu rame ale României nu au reuşit calificarea direct în finala Campionatelor Mondiale de canotaj din Noua Zeelandă, urmând să participe în recalificări, pentru a obţine un loc în faza următoare a competiţiei.

Echipajul de dublu rame al României, format din Camelia Lupaşcu şi Nicoleta Albu, a terminat, în prima serie, pe locul al treilea, cu timpul de 7 minute, 6 secunde şi 86 de sutimi. Româncele au fost întrecute de echipajele din Statele Unite ale Americii (7:03.39) şi din Germania (7:04.71). Primele două echipaje s-au calificat direct în finală.

Echipajul de patru vâsle al României, format din Cristina Grigoraş, Irina Dorneanu, Andreea Boghian şi Cristina Ilie, s-a clasat în prima serie a competiţiei, pe locul al cincilea, cu timpul de 6 minute, 36 de secunde şi 90 de sutimi, acesta fiind penultimul din faza calificărilor. Cel mai bun timp al seriei în care au concurat româncele a fost obţinut de Marea Britanie, 6 minute, 15 secunde şi 62 de sutimi.

Cel de-al treilea echipaj care va reprezenta România la CM de canotaj din Noua Zeelandă, cel de 8+1, format din Roxana Cogianu, Ionela Zaharia, Maria Diana Bursuc, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Nicoleta Albu, Camelia Lupaşcu, Eniko Mironcic şi cârmaciul Teodora Stoica, va intra în competiţie, marţi, în jurul orei 00.40 (ora României).

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite