Fără supărare, nu avem valoare!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În campionatul intern doar patru echipe se luptă pentru titlu. Restul sunt departe de podium şi nu contează decât în statistici. Aceasta este realitatea în prima ligă feminină. Campioana en titre, ICIM Arad, Municipal Târgovişte, LMK Sfântu Gheorghe şi Alexandria sunt cluburile care şi-au propus cucerirea titlului.

Un campionat care aduce la start 14 echipe trebuie să fie unul spectaculos, din toate punctele de vedere. Din păcate, însă, prima ligă feminină de baschet nu va fi aşa în acest sezon. Cu câteva formaţii care sunt în această ligă doar cu numele nu se poate face performanţă.

Prea multe echipe la retrogradare

Fără a supăra pe nimeni, grupări precum Universitatea LPS Alba Iulia, CSU Oradea şi Politehnica Iaşi vor face deplasările doar pentru statistică. Urmează două echipe care au în componenţă junioare, este vorba de Olimpia şi de Sportul Studenţesc, ambele din Bucureşti, acestea având şanse minime să învingă un team care are ca obiectiv play-off-ul.

Excelentă însă decizia federaţiei de specialitate de a strânge la Sportul toate jucătoarele de perspectivă şi de a crea aici un centru de excelenţă.Municipal Târgovişte este clubul, de departe, favorit la cucerirea titlului naţional.

Oficialii grupării din Cetatea Chindiei au anunţat un buget estimativ de jumătate de milion de euro, asta şi pentru că Municipal va participa în FIBA Europe Cup Women, unde are ca obiectiv un loc în primele opt formaţii! Jucătoare precum Monica Boriga, Chrissy Givens, Gabriela Toma, Nikoletta Turoczi, Danijela Varda şi Olga Masilionene vor fi foarte greu de oprit în ofensivă.

ICIM Arad, campioana en titre, nu concepe să nu evolueze în finala Campionatului Naţional feminin de baschet. Elevele antrenorului Adrian Budurean şi-au propus eventul, însă va fi foarte greu pentru ICIM să poată reedita performanţa din sezonul trecut. Chiar dacă are un lot bun, gruparea ardeleană va avea jocuri dificile la Târgovişte, Cluj şi Sfântu Gheorghe, acolo unde, cel puţin în pregătire, Municipal nu a avut probleme.

"U" CLUJ SPERĂ LA O MEDALIE

LMK Sfântu Gheorghe, BC Teleorman Alexandria şi ”U” Trustul CRE Cluj sunt alte două echipe care contează în play-off. Dacă prima are şanse mari de a prinde finala, formaţia de sub Feleac nu poate spera mai mult de locul al treilea în acest sezon. LMK este vicecampioana ţării şi are ca obiectiv cucerirea titlului în 2009.

La o analiză a Campionatului Naţional feminin, primele opt echipe din Divizia A vor fi: Municipal Târgovişte, LMK Sfântu Gheorghe, ICIM Arad, ”U” Cluj, BC Teleorman Alexandria, CSM Satu Mare, CET Govora şi Rapid Bucureşti, ordinea fiind aleatorie. Municipal Târgovişte va evolua, cu siguranţă, în finală, iar parteneră i-ar putea fi ICIM Arad sau LMK Sfântu Gheorghe.

Patru

- echipe din 14 se bat pentru event, restul neavând nicio şansă

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite