Au energizat campionatul!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nou promovata Energia Rovinari a răsturnat ierarhiile, reuşind un debut de sezon foarte bun. Cu un antrenor debutant în divizia A, americanul Theo Evans, şi conduşi în teren de internaţionalul Bogdan Popescu, oltenii au 4 victorii după primele 6 meciuri.

Un start de sezon în care după primele şase etape a pierdut doar în faţa campioanei României, CSU Ploieşti, şi a liderului la zi în Divizia A, CS Otopeni, ambele meciuri în deplasare.

Performanţa a fost dublată de eliminarea în primul tur al Cupei României a semifinaliştilor de anul trecut, CSU Sibiu. Nici în cele mai frumoase vise cei de la Energia Rovinari nu se aşteptau înaintea sezonului la un asemenea parcurs.

Însă cu Theo Evans la timonă, un antrenor american care a decis să exploreze şi alte lumi baschetbalistice în afara celei de peste ocean, echipa din Târgu Jiu se anunţă printre candidatele la playoff. “Nu ştiam la ce să mă aştept când am ajuns în România.

Am încercat să construim împreună cea mai bună echipă pe care ne-o permitea bugetul”, povesteşte antrenorul principal, Theo Evans. ”Mă bucur mult pentru că toţi jucătorii au înţeles foarte bine ce au de făcut şi s-au integrat perfect în sistemele pe care le folosim în joc. Au devenit o entitate unită şi acum toţi au încredere că vom putea ajunge în playoff”, mai spune Evans.

“Câştigăm împreună, pierdem împreună”

“Win together, lose together” este motoul după care se ghidează Theo Evans, un antrenor venit din IBL, una dintre zecile de ligi de peste ocean. Nu ştia mai nimic despre baschetul din România, iar după aproape trei luni petrecute aici recunoaşte că sunt diferenţe mari în special în ceea ce priveşte stilul de joc al echipelor.

Însă Evans a reuşit să-şi impună stilul “pro team” (pentru echipă), fapt confirmat şi de internaţionalul român Bogdan Popescu. “Nimeni nu este vedetă în echipă şi cel mai important este că am reuşit să ne unim şi mai mult în urma înfrângerilor, atunci când de obicei apar disputele”, spune Popescu.

Pe Evans nu l-au speriat informaţiile pe care le primise despre baschetul românesc înainte de a ajunge aici. “Am auzit despre arbitri corupţi, cluburi care nu plătesc salariile jucătorilor, condiţii sărăcăcioase de cazare pentru sportivi, dar nu m-am temut de aceste lucruri.

Conducerea echipei mi-a demonstrat până acum că îşi doresc o echipă puternică aici la Târgu Jiu”, susţine Evans. Antrenorul american este extrem de încântat şi de fanii echipei. “Meci de meci sala este aproape plină, scandează şi cântă tot timpul, este extraordinar şi asta ne motivează”, adaugă Theo Evans.
 
După victoria lejeră de la Oradea, 96-57, Energia Rovinari are un program dificil în continuare, acasă cu Timişoara şi în deplasare la Piteşti. “Pe Timişoara i-am învins într-un amical înainte de începerea sezonului, dar acum va fi cu totul altfel. Sunt o echipă sudată, cu mulţi jucători care se cunosc bine, va fi un meci foarte strâns, pe care însă sperăm să-l câştigăm”, a mai spus Evans.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite