Trei baschetbalişti de la Poli Iaşi, în pericol de a fi suspendaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Muntenegreanul Zeljko Bubanja şi sârbii Marjan Tasic şi Vladimir Radmanovac sunt în pericol de a fi suspendaţi de către Poli Iaşi, potrivit unor declaraţii ale preşedintelui clubului moldovean, Leonida Antohi, oferite Mediafax.

"Vom cere suspendarea baschetbaliştilor Bubanja, Tasic şi Radmanovac. Cei trei au părăsit echipa spunând că antrenorii nu pregătesc bine meciurile, că antrenamentele nu se desfăşoară în condiţii normale şi că au fost jigniţi de antrenorul secund Mitică Anghel. Eu le-am spus să vină să stăm de vorbă, însă ei au refuzat şi au plecat. Nu se poate să faci aşa ceva când ai pretenţia că eşti baschetbalist profesionist. Ei ştiau foarte bine câte eforturi am făcut să-i aduc la echipă. Vrem să vedem dacă suspendarea se poate aplica şi în cazul în care unul dintre ei ar deveni antrenor, pentru că am auzit că Bubanja este în discuţii pentru acest post cu cei de la Braşov", a spus Antohi.

Oficialul clubului ieşean a adăugat că va încerca să aducă alţi doi jucători: "Urmează să port o discuţie săptămâna viitoare cu antrenorii pentru a vedea dacă apelăm la «extra-transferuri». Poate vom mai aduce doi jucători, însă înseamnă să plătim o taxă dublă de transfer".

Ieşenii au deja două înfrângeri la activ în actuala ediţie de campionat, după trei etape, şi un meci mai puţin disputat, cu CSM Oradea.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite