Baschet: CSU Braşov, acţionat în instanţă de Ionuţ Drăguşin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi a plecat de la CSU Cuadripol Braşov în 2009, pivotul de 2,19 metri, Ionuţ Drăguşin, continuă să aibă conexiuni cu formaţia de la poalele Tâmpei.

Actualul baschetbalist de la Gaz Metan Mediaş a intentat un proces celor de la CSU Cuadripol Braşov, întrucât are de recuperat suma de 10.000 de euro de la clubul braşovean.

Iniţial nu mi-am dorit să se ajungă la proces. Am trăit momente frumoase la Braşov şi nu vroiam să trag clubul prin Tribunal. Însă, am remarcat o rea-intenţie la oficialii acestei echipe, astfel că m-am văzut nevoit să merg în instanţă.

Procesul este pe sfârşite, o decizie finală urmând să se ia până în vară. Contractul este negru pe alb şi e imposibil să nu am câştig de cauză. Trebuie să primesc circa 10.000 de euro şi voi merge până la capăt, întrucât este vorba despre nişte bani pentru care am muncit din greu", a declarat Drăguşin.

De partea cealaltă, preşedintele echipei CSU Cuadripol Braşov, Gabi Calancea, a vorbit despre acest caz: „Din păcate, Ionuţ a fost influenţat de alţii şi a decis să ne dea în judecată pentru recuperarea restanţelor financiare.

Este vorba despre salariul pe o lună, sumă pe care noi nu am reuşit să o plătim, întrucât ne-am confruntat cu mari probleme financiare. În cazul în care se va decide că noi trebuie să achităm acei bani, ne vom conforma".

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe brasov@adevarul.ro!

Pentru ultimele noutăţi din Braşov, click pe poza de mai jos:

logo ads
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite