Steaua Turabo la al patrulea eşec european

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Popescu a marcat 19 puncte cu Levski (foto: bcsteaua.ro)
Popescu a marcat 19 puncte cu Levski (foto: bcsteaua.ro)

Steaua Turabo Bucureşti a înregistrat a patra înfrângere consecutivă în Liga Balcanică EuroHold, pierzând pe teren propriu cu Levski Sofia, scor 69-75.

Oaspeţii au reuşit un forcing decisiv în sfertul al treilea, atunci când au marcat 12 puncte consecutive fără să primească niciunul şi au reuşit să întoarcă soarta meciului în favoarea lor conducând cu patru puncte înainte de sfertul decisiv, 52-56.

Aaron Harper a marcat rapid două aruncări de trei puncte în debutul sfertului patru pentru 52-62 iar steliştii nu au mai putut să revină. Papici şi Monty Mack au încercat imposibilul, marcând câteva coşuri importante pe finalul meciului pentru a-i apropia pe stelişti la 67-73 cu 18 secunde înainte de final, însă bulgarii au jucat inteligent finalul de meci pentru a evita o revenire spectaculoasă din partea roş-albaştrilor.

Monty Mack a fost liderul marcatorilor cu 21 de puncte, Papici încheind partida cu un double-double, 13 puncte şi 11 recuperări. Steaua a început fulminant partida, 21-5 după şapte minute, şi a încheiat primult sfert cu un avantaj de 10 puncte, 26-16. Dominaţia românilor avea să scadă în partea a doua şi la pauza mare Steaua mai avea doar un avantaj de două puncte, 38-36.

Americanii Donald Cole şi Aaron Harper au marcat împreună 36 de puncte pentru Levski în timp ce căpitanul bulgarilor, Stefan Georgiev a totalizat 13 puncte şi 12 de recuperări în numai 22 de minute petrecute pe teren.

La Steaua a lipsit americanul Ron Timus, al doilea marcator al echipei în campionatul intern, care este accidentat şi a ratat şi ultima partidă din campionat cu CSM Oradea. Bogdan Popescu a contribuit cu 19 puncte şi 8 recuperări pentru Steaua, care a înregistrat cea de-a patra înfrângere consecutivă în Liga Balcanică

Clasamentul grupei B
1. Levski 4 3 1 356:339 7p
2. OKK Beograd 4 3 1 355:343 7p
3. Mornar 4 2 2 292:310 6p
4. Feni Industries 3 2 1 243:223 5p
5. Spartak Pleven 3 1 2 249:245 4p
6. CSA Steaua Turabo 4 0 4 278:313 4p

Mâine, Gaz Metan Mediaş, liderul  grupei B a Ligii Balcanice, joacă în deplasare în Serbia la KK Metalac.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite