NBA: Iverson revine la Sixers

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La nici o săptămână de când şi-a anunţat retragerea, Allen Iverson ar putea reveni în NBA chiar la echipa la care a cunoscut gloria, Philadelphia 76-ers.

Potrivit unor surse citate de site-ul espn.com, Iverson este foarte aproape de a semna un contract cu echipa pe care a condus-o în 2001 către Finala NBA şi alături de care a reuşit majoritatea recordurilor din cariera sa. Mai mult fostul lider ar marcatorilor din NBA, titlu obţinut de patru ori în carieră, ar putea juca în meciul de luni pe care Philadelphia îl dispută contra celor de la Denver Nuggets.

Philadelphia se află în căutarea unui conducător de joc după ce titularul Lou Williams a suferit recent o fractură de mandibulă şi va absenta cel puţin două luni de pe teren. Mai mult, conducerea echipei ar miza şi pe o creştere a numărului de spectatori odată cu revenirea idolulului de altădată al tribunelor. Sixers se află acum pe penultima poziţie în NBA în ceea ce priveşte media audienţei la meciurile de acasă cu puţin peste 11.000 de spectatori.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite