Baschet: Mărginean, înfrângere după record

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gabriela Marginean (foto: drexeldragons.com)
Gabriela Marginean (foto: drexeldragons.com)

Gabriela Mărginean a marcat 31 de puncte şi a totalizat 13 recuperări, dar echipa sa, Drexel Dragons a pierdut, azi-noapte, partida cu Hofstra, scor 67-68 după prelungiri, din cadrul campionatului universitar de baschet feminin din SUA. Mărginean a devenit săptămâna trecută cea mai bună marcatoare din istoria baschetului feminin din oraşul Philadelphia.

Înfrângerea cu Hofstra a fost prima pe teren propriu pentru Drexel în cadrul conferinţei CAA, după aproape doi ani, însă echipa Gabrielei Mărginean se menţine pe locul al doilea, la o singură victorie de ocupanta primului loc, Old Dominion.

Drexel mai are de disputat trei meciuri din sezonul regulat şi are şanse mari de a se califica direct în turul al doilea al turneului CAA, pe care l-a câştigat anul trecut, calificându-se în turneul final naţional al NCAA.

Săptămâna trecută Gabriela Mărginean a mai doborât un record, cel al celei mai prolifice jucătoare universitare din istoria oraşului Philadelphia. Românca a marcat 19 puncte în meciul câştigat cu 58-52 în faţa lui Towson şi a ajuns la un total de 2428 de puncte înscrise în cariera ei în NCAA, depăşind performanţa Dianei Caramanico (datând tocmai din 2001), care avea un total de 2415 puncte.

Mărginean mai are nevoie de 203 puncte pentru a ajunge printre primele 25 de marcatoare din istoria campionatului universitar american, NCAA, iar în acest sezon, după meciurile disputate ieri, este pe locul şapte în topul marcatoarelor din campionat.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite