MCM Târgovişte, cu un pas în optimile Eurocup

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Tina Thompson
Tina Thompson

Echipa de baschet feminin MCM Târgovişte a reuşit o victorie zdrobitoare, în deplasare, cu MBK Ruzomberok, în manşa tur a "şaisprezecimilor" Eurocup, scor final 68-90, după un meci stelar reuşit de conducătorul de joc Shay Doron, care a marcat 29 de puncte

Superstarul american Tina Thompson a contribuit cu un double-double, 13 puncte, 14 recuperări, adăugând 2 pase decisive unei evoluţii solide, la doar trei zile de la sosirea la Târgovişte şi în condiţiile în care a fost afectată de o răceală. Cealaltă nouă achiziţie, nemţoaica Linda Frohlich a contribuit cu 15 puncte, 5 recuperări şi 2 pase decisive.

Ruzomberok, de două ori câştigătoare a Euroligii feminine, în 1999 şi 2000, nu a reuşit să facă faţă tăvălugului târgoviştean, care a preluat iniţiativa încă din finalul sfertului al doilea atunci când s-a detaşat decisiv. MCM a reuşit să marcheze 12 puncte într-un interval de aproape trei minute, primind doar două, pentru ca scorul să devină 42-27 pentru echipa românească. Înainte de pauza mare Târgovişte a reuşit să lege alte şase puncte consecutive pentru a realiza cea mai mare diferenţă, 51-32, sfertul doi încheindu-se cu o aruncare de trei puncte reuşită în ultimele secunde de adversare, prin Lizanne Murphy.

Echipa românească a condus şi la 30 de puncte diferenţă pe parcursul celei de-a doua jumătăţi, slovacele nereuşind să revină în meci. Cele mai bune realizatoare pentru gazde au fost Murphy cu 16 puncte şi Simkulakova cu 18 puncte şi 5 recuperări.

După primul sfert Târgovişte a condus cu 26-17, conducătorul de joc Shay Doron anunţând meciul de excepţie pe care avea să-l facă, cu 11 puncte în primele 10 minute.

Partida retur va avea loc la Târgovişte, la 14 ianuarie şi va fi transmisă în direct de la ora 18.00 de TVR 2

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite