Baschet: Elba spulberă Sibiul în primul meci

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Elba Timişoara a câştigat prima partidă din turul I al playoff-ului Diviziei A la baschet masculin, scor 87-74, chiar pe terenul echipei mai bine clasate din această serie, CSU Atlassib Sibiu. Următorul meci va avea loc mâine, tot la Sibiu.

CITEȘTE ȘI:

CSU făcut sah-mat de Elba Timișoara chiar pe propriul teren (GALERIE FOTO)

Elba, care a încheiat sezonul regulat al Diviziei A pe locul cinci, este în formă maximă după câştigarea Cupei României. Jucătorii pregătiţi de Dragan Petricevici au "demolat" o echipă a Sibiul care în urma partidei de astăzi şi-a pierdut avantajul terenului propriu pe care îl deţinea în această serie.

Bănăţenii au marcat 13 coşuri de la trei puncte, principala lor armă ofensivă, dar au excelat şi în apărare, în special în primul sfert când au primit doar 10 puncte, marcând 28. Sibienii au alergat apoi tot meciul pentru a recupera acest handicap, şi cu toate că s-au impus în fiecare dintre următoarele trei sferturi, nu au reuşit să revină la conducere.

Cea mai mică diferenţă s-a înregistrat la mijlocul sfertului al patrulea, şase puncte în favoarea oaspeţilor, scor 67-73, dar timişorenii au jucat exact şi nu au avut deloc emoţii.

Milos Pesici a marcat 20 de puncte pentru Elba, Velickovic a fost pe tot terenul cu 17 puncte, 5 pase decisive, 4 recuperări şi 3 intercepţii în timp ce Păltinişanu a încheiat cu un double-double, 13 puncte şi 10 recuperări

De la sibieni s-au remarcat Jason Smith cu 20 de puncte şi 10 recuperări şi Miskovici cu 14 puncte şi 7 recuperări. Gazdele au ratat nu mai puţin de 19 aruncări de trei puncte dintre cele 22 de încercări, Earl Brown, trăgătorul de elită al echipei, terminând meciul fără niciun coş de la distanţă din şase încercări.

Meciul doi are loc sâmbătă, de la ora 17.00, tot la Sibiu, seria urmând să se mute la Timişoara săptămâna viitoare pentru cel puţin un meci.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite