Baschet: Dinamo, absenţă istorică din Cupă. Vezi programul meciurilor!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cupa României la baschet masculin debutează astăzi, fără a avea la start, în premieră, una dintre echipele de legendă ale României, Dinamo Bucureşti. Derbiul rundei se anunţă cel dintre Steaua Turabo Bucureşti şi CSM Bucureşti

Dinamo a retrogradat la finalul sezonului trecut al Diviziei A, a fost la un pas de desfiinţare şi va evolua în acest sezon în eşalonul secund, cu o echipă bazată în special pe jucători tineri. Alb-roşii nu s-au înscris în Cupa României, de altfel, spre deosebire de alţi ani, nicio echipă din eşalonul secund nefiind prezentă la startul ediţiei 2010-2011.

Principalele dueluri din primul tur se anunţă cel bucureştean, dintre Steaua Turabo Bucureşti şi CSM Bucureşti, ambele echipe refăcute din temelii în această vară şi cel sibian, dintre CSU Atlassib Sibiu şi Gaz Metan Mediaş.

Steaua a transferat în această vară nu mai puţin de 12 jucători, dintre care şase străini, fostul internaţional Bogdan Popescu fiind singurul jucător de marcă care a supravieţuit reconstrucţiei. De asemenea CSM Bucureşti a reuşit câteva achiziţii de top, printre care unul dintre cei mai valoroşi conducători de joc din Divizia A, sârbul Rade "Turbo" Dzambici, venit de la Elba Timişoara. Disputa dintre cele două echipe va oferi şi un interesant duel al fundaşilor naţionalei României, Andrei Mandache (Steaua) şi Mihai Paul (CSM). Partida dintre Steaua Turabo şi CSM are loc de la ora 20.00, la Sala Regimentului de Gardă "Mihai Viteazul" şi este transmisă în direct pe Digi Sport Plus.

Iată programul complet al partidelor din manşa tur, a primului tur:

Miercuri:
BC Argeş Piteşti-CSU Cuadripol Braşov, ora 17:00
CSU Atlassib Sibiu-Gaz Metan Mediaş, ora 18:00
CSU Asesoft Ploieşti-Energia Rovinari, ora 18:00, în direct la TVR3
BC 'Perla Harghitei' Miercurea Ciuc-SCM U Craiova, ora 18:00
CSM Oradea-BC Timişoara, ora 18:30
Politehnica Iaşi-CS Otopeni, ora 18:30
Steaua Turabo Bucureşti-CSM Bucureşti, 20:00, în direct la DigiSport Plus

Joi:
BC Mureş-U Mobitelco Cluj, ora 18:00

Partidele retur vor avea loc la 26 şi 27 septembrie. Meciurile BCM Elba Timişoara - CSM Oradea (26 septembrie, ora 17.00) şi "U" Mobitelco Cluj - BC Mureş (27 septembrie, ora 18.00) vor fi transmise în direct de TVR 3.

Cupa României se va disputa după noul regulament al jocului de baschet care a intrat în vigoare după Campionatul Mondial din Turcia.

Principalele modificări sunt:
- modificarea spaţiului de trei secunde din formă de trapez, în formă de dreptunghi
- mutarea liniei de trei puncte la 6,75 metri în punctul maxim faţă de inei (faţă de 6,25 metri până în prezent), cu menţiunea că pe lateralele terenului distanţa este de 6,60 metri.
- introducerea unui marcaj în zona de sub inel, sub formă de semicerc, în interiorul căruia nu se mai sancţionează faultul în atac
- resetarea cronometrului de atac, atunci când o echipă are posesia în terenul de atac, se va face la 14 secunde (şi nu la 24 ca până în prezent) în cazul în care în momentul întreruperii jocului, cronometrul indică mai puţin de 14 secunde. Dacă timpul de atac era de peste 14 secunde în momentul întreruperii jocului, atunci se va continua cu acelaşi timp pe cronometru.

Pentru explicaţii detaliate ale noului regulament precum şi pentru noua diagramă a terenului de baschet puteţi consulta aici Regulamentul Oficial

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite