Baschet: Doi canadieni la CSM Bucureşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Canadienii Jay Mott şi Garry Gallimore sunt ultimele transferuri ale echipei de baschet CSM Bucureşti, care va debuta în noul sezon peste câteva zile.

Jay Mott este fundaş, are 25 de ani şi 1.96 metri înălţime, el jucând până în 2010 pentru University of Guelph, din ţara natală. Mott a pierdut sezonul 2010-2011 şi va încerca să-şi relanseze cariera baschetbalistică, cu CSM Bucureşti, potrivit eurobasket.com.

Al doilea canadian transferat de formaţia bucureşteană este Garry Gallimore, care are şi cetăţenie jamaicană. Gallimore joacă şi el pe postul de fundaş, are 27 de ani şi 1.92 metri înălţime. Ultima dată a evoluat la echipa canadiană Halifax Rainmen, cu care a ajuns în semifinalele sezonului trecut. Gallimore a fost şi membru al naţionalei universitare a Canadei, cu care a jucat la Universiada din 2007.

CSM Bucureşti va debuta în noul sezon în 17 septembrie, pe teren propriu, cu Poli Iaşi, în manşa tur a optimilor de finală din Cupa României. În prima etapă a Diviziei A, CSM va juca în deplasare, în 1 octombrie, cu BC Timişoara.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite