Gilbert Arenas neagă conflictul cu Javaris Crittenton

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Gilbert Arenas
Gilbert Arenas

Descoperit cu arme de foc în dulapul din vestiarul echipei americane de baschet Washington Wizards, Gilbert Arenas deţine locul central în ancheta demarată de NBA şi FBI. Jucătorul a mărturisit că regretă că a dus pistoalele acolo şi neagă că ar fi avut un conflict cu un coleg.

După ce Tiger Woods a ţinut prima pagină a ziarelor, timp de câteva zile, un al sportiv din SUA a intrat în atenţia presei de peste Ocean. Jucător al echipei de baschet Washington Wizards, Gilbert Arenas a fost prins că depozita arme în vestiar! Ceea ce a făcut ca atât NBA, cât şi FBI să deschidă o anchetă.

Ziariştii s-au întrecut imediat în a prezenta motivele pentru care Arenas a transformat o sală de sport într-un mini-arsenal. Unele au scris că baschetbalistul a avut un conflic cu Javaris Crittenton, coleg de echipă, pentru o sumă de bani pierdută la poker (25.000 de dolari). Altele spun că sportivul şi-a adus armele acolo după naşterea celui de-al treilea copil.

Baschetbalistul care va împlini 28 de ani miercuri neagă orice conflict, precizând că este prieten cu Javaris. "N-a fost o idee prea bună să ţin armele acolo. Mă cunoaşteţi. Ştiţi că nu sunt un tip violent. Cu Crittenton am fost şi sunt prieten. Nu a fost nicio problemă între noi. Eu sunt obişnuit să dau bani. Joc poker pe telefon şi computer. Dacă pierd reîncep jocul. Nu sunt atât de pătimaş".

Arenas este aşteptat astăzi să răspundă în faţa comisiei NBA. Clubul său a dat un comunicat în care şi-a exprimat regretul că un baschetbalist de-al său a comis o asemenea imprudenţă. "Armele nu au ce căuta într-un loc de muncă. Ne vom asigura ca aşa ceva să nu se mai întâmple".

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite