Zburătorii au oferit spectacol cu pipeta

Nate Robinson a câştigat pentru a treia oară concursul celor mai spectaculoşi jucători din NBA

Deşi micuţul Nate Robinson, 1,75 metri, a stabilit un record cu trei titluri cucerite sâmbătă la spectaculosul concurs de slam-dunk, duelul celor mai dotaţi baschetbalişti a dezamăgit publicul din Dallas. Seara de sâmbătă de la All Star Game a fost salvată de disputa strânsă de la concursul de trei puncte şi de parcursul excelent al veteranului Steve Nash, la îndemânare.

„Nu am mai urmărit niciodată concursul de slam-dunk de când a câştigat ultima oară Vince Carter", declara acum câţiva ani Tim Duncan, superstarul celor de la San Antonio Spurs. Concursul de sâmbătă seară a fost un argument foarte puternic care susţine decizia luată de Timmy.

Deşi s-a înregistrat un record, Nate Robinson cucerind a treia oară trofeul, evoluţiile participanţilor au fost pe alocuri hilare. E adevărat, nu s-au înregistrat momente ca acela din 1996, când Darrell Armstrong a oferit mingea cu panoul în loc să dea de sus, dar lipsa de fantezie a fost singura la înălţime.

Gerald Wallace şi Shannon Brown, considerat chiar unul dintre favoriţi, au eşuat în câteva execuţii obişnuite cu care nu au reuşit să smulgă mai mult de nota opt din partea juriului. DeMar DeRozan a reuşit cele mai bune dunk-uri ale sale, printre care unul punctat maximum cu 50, în prima rundă. Calificat în finală, şi-a pierdut brusc insipiraţia şi astfel micuţul Nate a izbândit din nou. Însă, în special datorită faptului că execuţiile sale sunt impresionante abia la reluarea cu încetinitorul, pentru simplul fapt că are doar 1,75 metri.

Nash şi Pierce, doi veterani de excepţie

„Cine nu are bătrâni să-şi cumpere", sună zicala românească. Steve Nash, 35 de ani şi Paul Pierce, 32 de ani, au câştigat disputele cu mult mai tinerii lor adversari. Nash s-a impus în „skills challenge", trecând în finală de câştigătorul din 2008, Deron Williams. „Este bine să-ţi mai treci din când în când în cont câte un astfel de trofeu. Dă bine la CV", a glumit canadianul, cu trofeul în braţe.

În cel mai palpitant moment al serii, Paul Pierce a câştigat concursul de trei puncte după ce l-a învins în finală pe debutantul Stephen Curry. Pierce, deşi nu era printre favoriţi, a prins o zi de excepţie, reuşind în finală să totalizeze 20 de puncte, înscriind toate mingile care valorau 2 puncte, aşa numitele „money balls".

Câştigătorii de sâmbătă

-„Shooting Stars" - Echipa Texas (Becky Hammon, Kenny Smith şi Dirk Nowitzki)
-„Skills Challenge" - Steve Nash
-„3 Point Shootout" - Paul Pierce
-„Slam Dunk" - Nate Robinson

Câştigătorii de vineri

-„Rookies" - „Sophomores" 140-128
-MVP: Tyreke Evans

NBA, în spatele scenei

Oare ce îşi poate dori mai mult un puşti decât să fie mereu în preajma superstarurilor din NBA? Însă munca de „ball boy" care include mult mai multe sarcini decât ar indica simpla traducere „copil de mingi", nu este mereu o plăcere. Deşi nu le este permis să ofere detalii despre munca lor, câteva vorbe schimbate cu un copil de mingi m-au introdus în culisele NBA. „Venim la sală cam cu trei ore înainte să înceapă meciul. Facem ordine în vestiar dacă este nevoie, aşezăm prosoapele, punem pungile cu gheaţă la congelator, iar dacă antrenorul a lăsat notiţele pentru fiecare jucător cu privire la meciul respectiv, le aşezăm pe locul fiecăruia", poveşteşte puştiul.

De îndată ce autocarul cu jucătorii soseşte, de obicei cu cel puţin o oră şi jumătate înainte de meci, copiii intră în priză. „Dacă jucătorii au bilete pentru familiile lor sau prieteni, ne ocupăm ca acestea să ajungă unde trebuie, dacă vor ceva de mâncare, de băut, suntem gata să onorăm orice comandă", spune copilul.

Aripioare de pui şi cartofi prăjiţi este una dintre cele mai obişnuite comenzi, alături de pizza, salate sau fructe. Dar se întâmplă ca unii jucători să aibă pofte. „Am fost trimis odată pentru o comandă de brioşe de la un anume producător, care nu se afla în incinta arenei. Imediat am început să calculez dacă pot să mă întorc până la finalul meciului. Am luat comanda, dar înainte să plec, omul mi-a zis, «stai aşa, pe ceilalţi nu-i întrebi?». Şi astfel am avut de onorat o comandă de 500 de dolari până la urmă. Dar şi bacşişul a fost pe măsură", îşi aduce aminte micul „ball boy".

Cei mai mulţi sunt voluntari şi primesc diverse facilităţi din partea echipelor, cum ar fi bilete la meciuri pentru ei şi pentru familie. Bacşişul este cel mai important. „Câştigăm cam între 30 şi 50 de dolari pe meci. Depinde, rar se întâmplă să ajungem la 100. Shaq este unul dintre cei mai darnici", dezvăluie puştiul.

Curăţenia după meci, partea cea mai grea

După ce jucătorii pătrund pe teren, copiii fac un pic de ordine în vestiar şi apoi vin şi ei în arenă. „Este sarcina noastră să adunăm echipamentul de încălzire, bluzele, pantalonii, tot. Dacă la final nu ies la numărătoare, putem avea probleme", spune copilul. Sarcinile sunt împărţite. Unii însoţesc jucătorii la schimbare pentru a lua echipamentul, alţii îl împăturesc şi îl pregătesc pentru jucător când acesta revine pe bancă. Iar cu câteva minute înainte de pauză o parte zboară la vestiar pentru a pregăti băuturile, pungile cu gheaţă sau pachetele care ţin muşchii calzi.

Marea provocare şi cea mai nondistractivă parte începe după meci. „Vestiarul arată uneori ca şi cum ar fi explodat o bombă acolo. Chiloţi, şosete, şorturi, ghete, toate pline de transpiraţie, sunt aruncate cât colo. Noroc cu mănuşile de plastic", glumeşte puştiul.