Tripleta de aur
0Kobe Bryant, Pau Gasol şi Ron Artest au fost principalii artizani ai unui titlu istoric pentru Lakers, a doua oară consecutiv campioană NBA. Lakers a ajuns de fiecare dată în finală de la achiziţia spaniolului Gasol în ianuarie 2008, iar Artest a fost singurul transfer realizat înaintea acestui sezon.
După cele trei titluri consecutive cucerite alături de Shaquille O'Neal, între 2000 şi 2002, a urmat o perioadă de secetă pentru Kobe Bryant şi cei de la Lakers. Au fost sezoane dezamăgitoare, au existat şi tensiuni interne, iar Bryant a ameninţat chiar cu plecarea. Sosirea lui Pau Gasol în ianuarie 2008 a deschis din nou calea către finală pentru Lakers. În acel an însă a fost un ultim act amar pentru californieni, care pierdeau în faţa legendarei rivale, Boston Celtics.
A urmat însă un sezon excelent, o nouă finală, de această dată câştigată cu Orlando Magic, o echipă fără experienţa marilor meciuri. Piesa lipsă din actualul angrenaj al celor de la Lakers a fost adăugată înaintea actualului sezon: Ron Artest, venit în locul lui Trevor Ariza. Kobe, Pau şi Ron au mers până la capăt în 2010, nici chiar cei de la Celtics neputân-du-se opune forţei unei echipe construită pentru a fi campioană.
O legătură strânsă
Marele merit al lui Pau Gasol a fost că a ştiut să-şi asume perfect rolul de locotenent al lui Kobe Bryant. Cunoscut ca un lider extrem de autoritar, Kobe şi-a găsit un aliat neaşteptat în pivotul spaniol. „Ne înţelegem extraordinar, există o chimie între noi. Suntem amândoi competitori feroce şi vrem să câştigăm. Şi înţelegem ce trebuie să facem, atât individual cât şi în echipă, pentru a câştiga", declara Pau Gasol.
„A fost alături de mine de când am venit aici. Mi-a acordat multă încredere pentru ceea ce am adus la această echipă şi cred că respectul reciproc este cheia succesului", mai spune spaniolul. Înţelegându-se de cele mai multe ori din priviri pe teren, comunicarea dintre cei doi i-a uşurat munca antrenorului Phil Jackson. Acestuia nu i-a mai rămas înaintea acestui sezon decât să integreze poate cea mai dificilă personalitate din NBA la momentul de faţă, Ron Artest.
Artest, jolly-joker
Cunoscut ca un jucător cu mari probleme de atitudine şi extrem de greu de controlat, Artest s-a dovedit a fi piesa lipsă pentru Lakers în disputa cu marii lor rivali de la Celtics. Un apărător feroce, Artest avea să furnizeze însă şi o neaşteptată performanţă ofensivă chiar în meciul şapte, atunci când echipa din Los Angeles căuta cu disperare un jucător în mână. A fost încununarea celui mai bun sezon din carieră pentru Ron, un adevărat jolly-joker al echipei. Şi a fost un pariu câştigat de Phil Jackson, care a mai avut un astfel de jucător în persoana lui Dennis Rodman, pe vremea când antrena la Chicago Bulls.
La fel ca şi Rodman, Artest a şocat prin câteva apariţii cu părul vopsit în culori aprinse, dar şi prin declaraţiile sale, precum aceea că obişnuia să consume alcool în pauza meciurilor. Fire fierbinte, gata să se ia la harţă fie cu adversarii fie cu suporterii, cum s-a întâmplat în 2004 pe când evolua la Indiana, Artest a oferit declaraţia finalei, după meciul şapte: „Mulţumesc tuturor, dar în primul rând psihiatrului meu care a reuşit să mă menţină calm şi relaxat aproape tot timpul".
Primul meci decisiv câştigat în faţa lui Celtics
Presiunea a fost uriaşă asupra celor de la Lakers înaintea meciului şapte din finala NBA. Niciodată echipa din Los Angeles nu reuşise să câştige un meci decisiv împotriva legendarei adversare, Boston Celtics. Istoria finalelor consemna şi o înfrângere chiar pe propriul teren pentru Lakers, într-o dramatică finală din anul 1969. Dar răzbunarea pentru toate insuccesele a venit acum în 2010. Conduşi cu 13 puncte în sfertul al treilea, Lakers au revenit şi au preluat conducerea când mai erau cinci minute de joc pentru a câştiga în cele din urmă cu 83-79.
