BASCHET: Virgil Stănescu va juca în prima ligă italiană!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Derby-ul Steaua – Dinamo de astăzi, va fi ultimul meci din acest sezon pentru Virgil Stănescu în echipamentul roş-albastru. Fostul căpitan al echipei naţionale, sosit la Steaua la începutul acestui sezon, a semnat cu echipa italiană Banca Tercas Teramo, echipă care a încheiat pe locul trei sezonul trecut în puternica ligă italiană.

„A fost o ofertă de nerefuzat din punct de vedere financiar. Mi-a plăcut foarte mult, şi am mai spus-o, noua organizare a clubului Steaua şi ceea ce ei au gândit pentru viitorul echipei de baschet şi ştiu că s-ar putea să fie puţin supăraţi pe mine. Însă îmi doream de mult să joc în Italia iar acum mi s-a oferit această şansă”, a declarat Stănescu pentru adevarul.ro

Stănescu a evoluat şase partide pentru Steaua Turabo Bucureşti, două în Cupa României, trei în campionat şi una în Liga Balcanică. În campionat a fost al doilea marcator al echipei cu 15 puncte pe meci la care s-au adăugat medii de 4,2 recuperări şi 2,0 intercepţii pe meci.

Pivotul de 2,07 m şi 120 kg este un adevărat globetrotter, el evoluând de-a lungul carierei în România, Statele Unite, Belgia, Turcia, Germania, Rusia şi Kuwait. Italia va fi aşadar cel de-al optulea campionat din cariera sa. Înainte de venirea la Steaua, Stănescu a jucat patru ani în prima ligă din Rusia. Virgil va fi al treilea baschetbalist care va evoluat în prima ligă italiană după Ştefan Ciosici şi Cătălin Burlacu.

Virgil Stănescu este al treilea jucător român care va evolua în Italia, după Ştefan Ciosici şi Cătălin Burlacu.
Antrenorul echipei Banca Tercas, Andrea Capobianco, locul 11 din 16 formaţii, în Lega A, este foarte mulţumit de noul component al grupării din Teramo. „Stănescu este un jucător foarte bun, care are forţă şi evoluează bine sub panou. Îl cunosc bine şi îi ştiu valoarea. Suntem încrezători că Virgil poate fi util clubului în acest campionat”, a punctat Capobianco.

Altfel, derby-ul dintre Steaua şi Dinamo, programat astăzi de la ora 17.15, în sala Regimentului de Gardă "Mihai Viteazul" şi transmis în direct la TVR 2, s-ar putea să nu se joace. Jucătorii dinamoviştii au ameninţat cu greva pentru neplata restanţelor financiare.


 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite