Stacey Nolan, noul antrenor al echipei din Tg.Mureş

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul Stacey Nolan, care a câştigat în acest sezon titlul naţional, Cupa României şi Liga Europei Centrale cu formaţia de baschet feminin ICIM Arad, a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Nova Vita Târgu Mureş, nou promovată în Divizia A.

Aflat chiar la Arad, cu echipa naţională a României, pe care o pregăteşte pentru recalificările la Campionatul European din 2011, tehnicianul american a confirmat faptul că va sta pe banca tehnică a formaţiei din Târgu Mureş: "Este adevărat că am semnat cu echipa din Târgu Mureş, sezonul viitor mă va găsi acolo. Nu vreau să spun nimic despre obiectiv, momentan vreau să mă concentrez pe munca de la echipa naţională".

Nolan a antrenat prima dată în România în 2008, formaţia LMK Sfântu Gheorghe, iar în sezonul 2010-2011 a obţinut cele mai bune performanţe cu ICIM Arad: titlul de campioană, Cupa României şi Liga Europei Centrale.

Declarat antrenorul anului 2010 în România, tehnicianul american pregăteşte în continuare echipa naţională a României, cu care va participa la recalificările pentru CE din 2011. Tricolorele vor juca în Italia, în iunie, cu naţionala ţării gazdă, Belgia, Germania şi Serbia, câştigătoarea grupei B urmând să joace finala pentru calificarea la CE, cu câştigătoarea grupei A. Învingătoarea se va califica la turneul final al CE din 2011, din Polonia (11 iunie-3 iulie).

Stagiul actual de pregătire de la Arad s-a încheiat miercuri, tricolorele plecând în Slovacia, pentru două meciuri amicale, programate joi şi vineri.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite