Ploieştiul a egalat Clujul în finală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Învinsă (79-89) în primul meci al finalei Campionatului Naţional de baschet, la masculin, CSU Ploieşti s-a revanşat aseară, în faţa lui „U“ Mobitelco Cluj, impunându-se cu 82-69 (17-15, 22-24, 22-14, 21-16).

Desprinderea campionilor en titre s-a produs după pauza mare, o contribuţie majoră la acest succes având Ford (20 de puncte), Burlacu (16p) şi Westrol (16p). De partea cealaltă, principalii realizatori au fost Silvăşan (19p), Dykes (16p) şi Krstanovici (16p). 

Disputat tot la Ploieşti, sâmbătă, primul meci a fost dominat tot de prahoveni, care s-au detaşat după primul şi al treilea „sfert" (29-21, respectiv 66-60), însă de fiecare dată oaspeţii au avut forţa să revină. În ultimele zece minute s-a jucat cu garda jos. Pe inspiraţia şi precizia lui Silvăşan - cu 26 de puncte, a fost al doilea marcator al clujenilor -, oaspeţii s-au desprins decisiv: 77-72 (min. 38), 83-76 şi 89-79 (final). MVP-ul partidei a fost declarat Kyndall Dykes, autor a 36 de puncte, 9 recuperări şi două pase decisive, în timp ce Cătălin Burlacu (24p) a fost omul numărul 1 de la CSU Ploieşti. 

Finala se dispută în sistemul „cel mai bun în patru din şapte meciuri", următoarele două partide urmând a se disputa la Cluj, în 21 şi 22 mai. În meciul pentru locurile 3-4, Steaua Turabo a câştigat cu 90-73 (53-38), la Mediaş, prima dispută cu Gaz Metan. Partida cu numărul 2 este programată la Bucureşti, în 18 mai, iar cea decisivă, dacă va mai fi cazul, în oraşul transilvan, în 22 mai. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite