Nikita Khartchenkov, primul rus din istoria baschetului sibian

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Nikita a semnat un contract pe un sezon cu drept de prelungire pe încă unul
Nikita a semnat un contract pe un sezon cu drept de prelungire pe încă unul

Jucătorul stabilit în Germania şi crescut în Rusia cunoaşte istoria României şi ştie că Sibiul este o fostă capitală Culturală Europeană. Baschetbalistul venit din Germania la Sibiu a uimit cu cunoştinţele sale legate de ţara noastră şi oraşul în care joacă acum.

CITIŢI ŞI:

Pelici se ia de de Răchită de la Petrolul: „Nu am devastat niciun vestiar la Ploieşti. Astea sunt scenarii inventate”

Baschetul sibian a mai rupt o „barieră” în această toamnă, în privinţa naţionalităţii jucătorilor care activează la gruparea fanion a judeţului Sibiu. CSU Sibiu l-a transferat pe jucătorul rus Nikita Khartchenkov, în dorinţa de a întări lotul actual. Baschetbalistul venit din Germania la Sibiu a uimit la primul interviu dat în România, în exclusivitate pentru ADS Sibiu, cu cunoştinţele sale legate de ţara noastră şi oraşul în care joacă acum.

“Sibiul îmi place. Este frumos la prima vedere. Seamănă cu orăşelele din Germania, dar acolo este parcă puţin mai curat. Oricum eu sunt din Rusia, iar România seamnă cu ţara mea natală. Ştiu însă că Sibiul are o puternică istorie legată de Germania, iar asta îmi place. Ştiu că Sibiul a fost Capitală Culturală Europeană în 2007 şi asta mi-a plăcut. Mai ştiu şi că sunt multe şcoli cu predare în limba germană şi asta îmi place. În iarnă vreau să aduc la Sibiu soţia şi copilul. Ştiu de mitul lui Dracula, ştiu despre Ceauşescu... Cunosc aşa pe scurt istoria României”, a mărturisit jucătorul în vârstă de 24 de ani.

Ţinta: play-off cu CSU

Nikita Khartchenkov  a mărturisit că pentru el a fost important că a debutat în echipă cu un succes.

„Avem jucători buni şi atmosfera este bună şi la meciuri şi la antrenamente. Cu toţii încercăm să jucăm cât mai bine şi să câştigăm dacă se poate cât mai multe partide. Există potenţial la CSU Sibiu, pentru performanţe bune. Cred că cel puţin intrarea în play off este un minim necesar pe care trebuie să îl îndeplinim. Apoi vom vedea ce va fi în continuare”, a mai spus cel care a jucat bachet până acum doar în Rusia şi Germania.

Rusul a mai mărturisit că în plan personal vrea să ajute echipa să ajungă cât mai sus şi să joace cât mai bine. „Dacă echipa are rezultate, atunci este bine şi pentru mine. Am ales să vin aici şi pentru că un bun prieten al meu mi-a recomandat Sibiul. În Germania jucasem deja mulţi ani şi aveam nevoie de o schimbare.

Nikita a avut cuvinte de laudă şi pentru suporterii lui CSU. „Mă bucur că există şi o comunitate unită şi puternică a fanilor. Dacă există o galerie aşa cum trebuie şi susţine echipa tot timpul, atunci este un lucru foarte bun. Am aflat că fanii de aici sunt şi în Cartea Recordurilor şi sincer am fost foarte impresionat”, a mai declarat baschetbalistul echipei sibiene.

Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe sibiu@adevarul.ro!

Click pe imaginea de mai jos pentru ultimele noutăţi de la Sibiu:

Sigla Adevărul
Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite