Hawks, 11 la rând
0Atlanta Hawks îşi menţine activă seria victoriilor consecutive, ajungând la şase, şi are cel mai bun start de sezon din ultimii 11 ani.
Dallas Mavericks, cu Dirk Nowitzki marcând 41 de puncte, au trecut de San Antonio Spurs în prelungiri, iar Regele LeBron James şi cavalerii săi din Cleveland, nu au avut o seară prea fericită în Washington.
Atlanta Hawks – Miami Heat 105-90
Joe Johnson a marcat 30 de puncte în timp ce Josh Smith a avut ambiţia de a bifa orice categorie statistică şi a încheiar cu 16 puncte, 14 recuperări, şapte pase decisive, 2 capace şi 2 intercepţii. Totul pentru ca Atlanta să treacă de Dwyane Wade şi Miami Heat. Wade a avut o seară de uitat repede, cu doar 15 puncte, cei de la Miami fiind conduşi de Michael Beasley cu 21 de puncte. Hawks au condus cu 60-43 la pauză datorită unui run de 28-8 în a doua jumătate a sfertului doi şi nu au mai cedat apoi.
Dallas Mavericks – San Antonio Spurs 99-94 (după prelungiri)
Duelul texanilor a fost unul între două echipe măcinate de accidentări. Dallas a reuşit să se impună fără trei titulari, Eric Dampier, Josh Howard şi Shawn Marion, însă de la oaspeţi a lipsit Tony Parker, iar Manu Ginobili s-a accidentat în primul sfert şi nu a mai revenit pe teren. Gazdele au beneficiat de un meci uriaş al lui Dirk Nowitzki, cu 41 de puncte marcate dintre care 11 în cele cinci minute ale prelungirilor. Aceasta după ce neamţul le adusese victoria luni seară printr-un coş în ultima secundă cu Milwaukee. Tim Duncan a reuşit 22 de puncte, 14 recuperări, 6 pase decisive şi 4 capace, înscriind coşul cu care Spurs a egalat când mai erau 2,5 secunde de joc şi blocându-l pe Jason Terry în chiar ultima secundă pentru a duce meciul în prelungiri. Însă nu a marcat niciun punct în overtime, iar l-a final a declarat că este principalul vinovat pentru înfrângere.
Washington Wizards – Cleveland Cavaliers 108-91
LeBron James a şi-a adus aminte din nou cum e să joci de unul singur şi în cele din urmă a căzut în nota echipei. Fără Shaquille O’Neal şi Anderson Varejao, LeBron i-a condus pe Cleveland la un avans de 17 puncte în sfertul al doilea. Apoi, în momentele în care s-a aflat pe bancă în sfertul al treilea, cei de la Wizards au revenit la conducerea meciului iar James, atunci când a intrat din nou pe teren, nu a mai reuşit să-şi ridice echipa de la podea. Regele a marcat 34 de puncte şi a trimis 9 pase decisive însă a primit puţin sprijin de la coechipierii săi. Ilgauskas a totalizat 10 puncte şi 9 recuperări, doar alţi doi jucători, Jamario Moon şi Darnell Jackson atingând graniţa celor 10 puncte marcate. Antawn Jamison a avut un meci stelar la primul meci din acest sezon, după o accidentare, cu 31 de puncte şi 10 recuperări, în timp ce Gilbert Arenas a încheiat cu 18 puncte, 8 pase decisive şi 6 recuperări, dar cu doar 6 reuşite din acţiune din 22 de încercări.
Indiana Pacers – New York Knicks 103-110
Danny Granger 33 puncte / Al Harrington 26 puncte
Orlando Magic – Oklahoma City Thunder 108-94
Vince Carter 18 puncte, Rashard Lewis 17 puncte, 10 recuperari, 9 pase decisive / James Harden 24 puncte
Philadelphia 76-ers – Charlotte Bobcats 86-84
Andre Igoudala 25 puncte / Stephen Jackson 26 puncte
Boston Celtics – Golden State Warrirors 109-95
Paul Pierce 19 puncte / Corey Maggette 23 puncte
Milwaukee Bucks - New Jersey Nets 85-99
Carlos Delfino şi Andrew Bogut câte 21 puncte / Douglas-Roberts 31 puncte
Minnesota Timberwolves – Houston Rockets 84-97
Al Jefferson 20 puncte, 10 recuperari / Luis Scola 20 puncte, 16 recuperari
Memphis Grizzlies – Los Angeles Clippers 106-91
Zach Randolph şi Rudy Gay câte 21 puncte / Baron Davis 23 puncte
Utah Jazz – Toronto Raptors 104-91
Carlos Boozer 22 puncte, 18 recuperari / Chris Bosh 32 puncte, 17 recuperari
Portland Trailblazers – Detroit Pistons 87-81
Brandon Roy şi LaMarcus Aldridge câte 20 de puncte / Rodney Stuckey 21 puncte