Mega achiziţie!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Thompson  a cucerit a doua medalie olimpică de aur în 2008, la Beijing
Thompson a cucerit a doua medalie olimpică de aur în 2008, la Beijing

Tina Thompson, Michael Jordan în varianta feminină, vine să joace pentru MCM Târgovişte. Dublă campioană olimpică cu naţionala SUA şi de patru ori campioană WNBA, Thompson este o legendă a baschetului feminin american.

Dacă până acum MCM Târgovişte era un dream-team pentru campionatul românesc sau pentru Europa, acum tinde să devină o echipă de vis chiar şi pentru baschetul mondial.

Tina Thompson, Michael Jordan în variantă feminină, vine la Târgovişte pentru a doua parte a sezonului, în încercarea de a ajuta echipa să câştige trofeul Eurocup. Alături de ea va sosi şi cea mai bună jucătoare din istoria Germaniei, Linda Frohlich, care evoluează, de asemenea, în WNBA.

Prima jucătoare din istoria WNBA

Tina Thompson, 34 de ani, este, teoretic, prima jucătoare din istoria WNBA. Ea a fost aleasă de pe prima poziţie, în primul draft din istoria ligii profesioniste feminine din Statele Unite, susţinut în 1997, anul înfiinţării WNBA. Houston Comets a fost echipa care a ales-o pe Thompson, de la colegiul Southern California.

Comets avea să instaureze dinastia în primii ani de ligă profesionistă, cucerind patru titluri consecutive de campioană între anii 1997 şi 2000. În aceeaşi perioadă, Thompson a devenit una dintre cele mai bune jucătoare din lume, fiind aleasă de nouă ori în All Star Game, acolo unde a fost desemnată MVP în 2000.

În cele 12 sezoane de WNBA, viitoarea jucătoare de la MCM Târgovişte a devenit a doua marcatoare din istoria ligii, cu 5.865 de puncte, fiind depăşită doar de Lisa Leslie, coechipiera ei de la Los Angeles Sparks şi de la naţionala SUA.

Numărul 32, în onoarea lui Magic

După ce echipa Houston Comets s-a desfiinţat din cauza crizei financriare, Thompson a semnat cu Sparks pentru următoarele trei sezoane. Aici a ales să evolueze cu numărul 32, în onoarea legendarului Magic Johnson şi face echipă cu alte trei componente ale naţionalei americane, Lisa Leslie, Candace Parker şi DeLisha Milton Jones.

De-a lungul carierei, Thomp­son a strălucit la fel de tare şi în baschetul internaţional, acolo unde a cucerit două titluri olimpice, în 2004 la Atena şi în 2008 la Beijing, ratând alte două titluri mondiale cucerite de SUA din cauza accidentărilor. Ca majoritatea jucătoarelor din WNBA, a evoluat şi în Europa în timpul pauzei competiţionale din SUA şi şi-a trecut în palmares două titluri ale Euroligii, alături de Spartak Regiunea Moscova.

A doua bombă: Linda Frohlich

Campania de iarnă a târgoviştencelor nu s-a limitat doar la Tina Thompson. Cea de-a doua achiziţie este Linda Frohlich, 30 de ani, 1,88 m, considerată cea mai bună jucătoare din istoria baschetului feminin german. Actualmente în WNBA, la Indiana Fever, Frohlich a evoluat de-a lungul carierei europene la Fenerbahce Istanbul, la Spartak Regiunea Moscova şi la Taranto Cras Basket în Italia.

În prima jumătate a acestui sezon a evoluat în Euroligă la echipa slovacă Good Angels Kosice, acolo unde a reuşit medii de 11,9 puncte şi 6,1 recuperări pe meci.

Invincibile de 20 de luni

Dacă în Divizia A la masculin dominaţia ploieştenilor de la Asesoft mai este zdruncinată din când în când de câte o înfrângere, în campionatul feminin, MCM Târgovişte nu are adversar de aproape doi ani. După ce la finalul sezonului 2007-2008 juca pentru evitarea retrogradării, într-unul dintre sezoanele cele mai negre din istoria clubului, MCM s-a metamorfozat odată cu revenirea fostului manager Gabriel Boriga.

Campania de achiziţii a spart piaţa transferurilor pe plan intern. Rezultatul: ultima înfrângere a târgoviştencelor a venit în aprilie 2008. Târgovişte a câştigat titlul în 2009, al şaptelea din palmaresul celor de la MCM, care au avut şansa unei participări în Euroligă, printr-un wild-card oferit FR Baschet, însă au preferat să evolueze în Eurocup.

No title
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite