Mândria campionilor de la Celtics
0După 22 de ani, cei de la Boston Celtics au început un nou sezon primind inelele de campioni. Povestea celei mai titrate echipe din liga profesionistă nord-americană de baschet, cu 17 trofee, continuă cu Paul Pierce, Kevin Garnett şi Ray Allen, dar fără mentorul Red Auerbach.
Legendara “Celtics Pride”, mândria celor de la Celtics, umple din nou inimile zecilor de mii de fani, mulţi dintre ei prea tineri pentru a fi văzut vreodată asemenea momente.
Ultima oară se întâmpla în 1986, atunci când un alt trio celebru, Larry Bird, Robert Parish şi Kevin McHale, conducea ostilităţile, pe atunci în faimoasa Boston Garden, arena care a găzduit meciurile de acasă ale echipei timp de 49 de ani. Acum, în TD Banknorth Garden, eroii principali ai finalei de anul trecut cu Lakers şi-au primit celebrele inele cu diamante care îi răsplătesc pe câştigătorii NBA.
E semnul că începe un nou sezon al ligii profesioniste nord-americane de baschet. Supervedetele Paul Pierce, Kevin Garnett şi Ray Allen, antrenorul Doc Rivers şi toţi ceilalţi au fost recompensaţi de către David Stern şi apoi au înălţat în înaltul sălii al 17-lea banner de campioni. Un singur personaj a lipsit de la această ceremonie.
Un titlu pentru trabucul lui Auerbach
Pentru prima oară în ultimii 58 de ani, Red Auerbach, sufletul celor de la Celtics, nu este părtaş la bucuria campionilor. Vestiarul celor de la Celtics mirosea din nou a şampanie şi a tutun în vara lui 2008, după meciul decisiv al finalei cu Los Angeles Lakers, dar Auerbach era departe, undeva în înaltul cerului. Omul de numele căruia se leagă cele 16 titluri precedente, 9 ca antrenor şi 7 ca manager, îşi aprindea probabil şi el un trabuc.
Aşa obişnuia pe vremuri, chiar în sală, pe bancă, când meciul era deja câştigat, inventând fără să vrea un gest care a devenit tradiţie. Dispărut anul trecut, la 89 de ani, Auerbach nu a mai apucat, din păcate, să vadă cum Doc Rivers şi echipa condusă de el i-au învins în finala din 2008 pe rivalii de o viaţă, Los Angeles Lakers.
Nouă dintre cele 17 titluri câştigate de Boston au fost obţinute în faţa adversarilor din California, marcând una dintre cele mai mari rivalităţi din sportul mondial. Dar Kobe Bryant şi Lakers nu au avut de luptat numai cu Pierce sau cu Garnett.
Legenda Auerbach era omniprezentă. El învăluie gruparea trifoiului plecând din înaltul tavanului, unde este retras tricoul cu numărul 2, coborând pe parchet, unde este inserată semnătura sa, şi mergând până în Quincy Market, unde se odihneşte pe o bancă sub forma unei statui din bronz.
Nici Master Zen, Phil Jackson, antrenorul celor de la Lakers, nu a putut face nimic, cu toate că are tot 9 titluri la activ ca antrenor, la fel ca Auerbach, şi Boston deveneau pentru a 17 oară “campionii lumii”.
Au schimbat faţa baschetului
Una dintre cele mai celebre echipe din sportul mondial, Boston Celtics se confundă cu istoria baschetului profesionist american. Înfiinţată în 1946, a participat pentru prima oară în Basketball Association of America, liga profesionistă care a devenit actuala NBA în 1949, prin fuziunea cu National Basketball League. Boston au schimbat faţa baschetului american printr-un act de mare curaj la acea vreme.
În draftul anului 1950, Boston a devenit prima echipă din NBA care alegea un jucător afro-american, pe Chuck Cooper. 14 ani mai târziu, Boston avea să marcheze un alt moment important din acest punct de vedere, devenind prima echipă din istorie care a aliniat un cinci de început format numai din jucători de culoare. În 1966, legendarul pivot al echipei din acea vreme, Bill Russell, care deţine şi în prezent recordul de tiluri NBA, cu 11, devenea primul antrenor afro-american din istoria baschetului.
Dinastia Celtics
Boston au dominat NBA-ul aşa cum nicio altă echipă nu o făcuse înainte şi nici nu a mai reuşit până în prezent. Cele opt titluri consecutive în perioada 1959-1966 reprezintă un record greu de egalat. Cu cel care avea să devină spiritul echipei, Red Auerbach, pe banca tehnică, Boston au început construcţia dinastiei cooptându-l în lot pe Bob Cousy.
Următoarea mutare a fost alegerea în draftul din vara anului 1956 a pivotului Bill Russell, care însă avea să se alăture echipei abia în iarna acelui an, după ce a participat cu selecţionata Statelor Unite la Jocurile Olimpice de la Melbourne.
Celtics câştigă primul titlu în 1957, apoi, după o pauză de un an în care au pierdut finala cu Atlanta Hawks, jucătorii antrenaţi de Red Auerbach încep cea mai lungă serie de titluri consecutive din istoria sportului profesionist american.
Cu Bill Russell pe bancă în locul lui Red Auerbach, trecut în postura de manager al echipei, Boston avea să mai cucerească două titluri în 1968 şi în 1969. Russell avea să contribuie şi ca jucător la acele succese, devenind cel mai titrat jucător profesionist de baschet, cu 11 titluri.
Epoca Bird
După alte două titluri cucerite în 1974 şi în 1976, echipa a început să se destrame pe finalul anilor 70, după retragerea mai multor jucători de top, printre care liderul all-time al marcatorilor de la Boston, John Havlicek. Talentele de manager ale lui Red Auerbach aveau să pună din nou pe picioare o echipă care să se bată la titlu.
Auerbach avea să-l aleagă încă din draftul anului 1978 pe Larry Bird, anticipând talentul imens al unui puşti care alesese totuşi să mai rămână un an în colegiu. Primul sezon al lui Bird avea să fie 1979-1980. Viitorul superstar al celticilor a câştigat titlul de cel mai bun debutant, dar echipa a pierdut în faţa celor de la Philadelphia 76-ers în Finala Conferiţei de Est.
Auerbach avea să continue construcţia unei echipe de vis cu două mutări de geniu în vara anului 1980. El le-a cedat alegerile 1 şi 13 în draftul NBA celor de la Golden State Warriors pentru centrul Robert Parish şi o a treia alegere prin care avea să-l selecţioneze pe Kevin McHale.
Cei doi împreună cu Bird aveau să formeze un trio imbatabil care aducea echipei titlurile cu numărul 14, 15 şi 16. Ultimul, cel din 1986, avea să fie sfârşitul unei poveşti de legendă, fanii din Boston fiind nevoiţi apoi să aştepte 22 de ani pentru un nou trofeu.
Len Bias - o tragedie care a şocat lumea baschetului
Unul dintre cele mai triste momente din istoria celor de la Celtics a fost draftul anului 1986. Cu titlul în buzunar, dar cu un lot îmbătrânit, Boston s-a orientat către unul dintre cei mai promiţători jucători din colegiu, Leonard Kevin Bias. Considerat de presă una dintre cele mai complete extreme care păşea în NBA, Len Bias era aşteptat să conducă Celtics către o nouă dinastie. Însă în noaptea draftului, după ce semnase contractul cu Celtics şi un contract de 1 milion de dolari cu Adidas, Len Bias a decedat după o supradoză de cocaină. Evenimentul a şocat întreaga lume a baschetului profesionist.
Potenţialul său a fost asemănat cu cel al lui Michael Jordan, pe atunci abia în al doilea sezon profesionist. Mulţi analişti consideră că Bias ar fi putut să devină un jucător mai proeminent chiar decât Air Jordan.
Boston Celtics în baschetul american
Anul înfiinţării: 1946
Conferinţa: Est
Divizia: Atlantic
Culori: verde, alb, negru, auriu
Valoare: 391 milioane de dolari (Forbes)
Palmares:
Titluri NBA: 17
Titluri de
Conferinţă: 20
Titluri de Divizie: 26
Alte recorduri:
8 titluri consecutive – cele mai multe în istoria sportului profesionist american
33 de jucători în Hall of Fame – cei mai mulţi din istoria oricărei echipe din NBA
21 de numere retrase – cele mai multe în istoria oricărei echipe din sportul profesionist american
Echipă de 391 de milioane
Celtics valorează în prezent 390 de milioane de dolari. Ea este deţinută de un grup financiar condus de Wyc Grousbeck. Cel mai mare contract oferit până în prezent de Grousbeck este cel al lui Paul Pierce (foto), 59 de milioane de dolari pentru cinci sezoane.
Spiriduşul norocos
“The leprechaun”, spiriduşul care vine din mitologia irlandeză, a fost logoul echipei încă de la înfiinţare, fiind pus să ţină pe deget o minge de baschet. De-a lungul timpului, a suferit doar schimbări de culoare, fiind spre exemplu îmbrăcat într-o vestă aurie la aniversarea de 50 de ani a clubului.
Garnett, liderul NBA
Extrema de forţă a celor de la Boston Celtics, Kevin Garnett (foto), va fi în sezonul 2008/2009 cel mai bine plătit jucător din NBA, cu un salariu de 24.750.000 de dolari în acest an. El este urmat, la egalitate, de Stephon Marbury şi Allen Iverson,
cu 21.937.500.