Adevarul.ro

Larisa Toma şi-a prelungit contractul cu campioana ICIM Arad

25 mai 2011, 12:59 |  Autor: Ştefan Găvan | 

Cuvinte cheie: Larisa Toma, ICIM Arad,

baschet

baschet

 

Directorul tehnic al campioanei României la baschet feminin ICIM Arad, Dan Moraru, a declarat, miercuri,  că pivotul titular Larisa Toma şi-a prelungit contractul cu încă un sezon.

"Este o veste bună, ne bucurăm că am ajuns la o înţelegere cu Larisa, a cărei valoare ca jucătoare este incontestabilă. Sperăm să obţinem un rezultat favorabil şi după negocierile cu Monica Broszovsky, pe care ne-o dorim mult în lotul de anul viitor. Mai suntem interesaţi de Meszaroş şi Ciocan, cu care vom negocia de asemenea şi, dacă nu vor avea pretenţii financiare mai mari ca anul trecut, sper că ne vom înţelege", a spus Moraru.

Oficialul echipei arădene a mai precizat că va fi adusă încă o jucătoare din România, iar în luna august se vor lua deciziile în privinţa baschetbalistelor străine din lot. "Avem stabilit un buget lunar de salarii şi, în funcţie de ce contracte vom stabili cu jucătoarele române, vom şti ce străine putem aduce. Una, două sau trei, depinde. Asta vom stabili în luna august, după ce vom completa lotul cu jucătoare române. Vom avea cam acelaşi buget ca în sezonul trecut, între 300.000 şi 350.000 de euro. Avem speranţe să prelungim înţelegerea cu Universitatea Vasile Goldiş, ICIM ne va susţine în continuare, iar Primăria ne-a alocat o sumă frumoasă, 600.000 de lei", a mai spus el.

ICIM Arad a câştigat în sezonul 2010-2011 campionatul, Cupa României şi Liga Europei Centrale, având şi în anul următor aceleaşi obiective.

La puţin timp după încheierea sezonului, antrenorul american Stacey Nolan a decis să plece la nou-promovata Nova Vita Târgu Mureş, pe banca tehnică a formaţiei arădene fiind adus un tehnician câştigător de Euroligă, sârbul Zoran Visici.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Volei: Naţionala masculină s-a reunit la Constanţa

    Echipa naţională de volei masculin a României s-a reunit la Constanţa, în vederea participării ...

    Craiova: Petrică Stancu şi-a propus să revitalizeze voleiul craiovean

    Încearcă să califice echipa femină de volei din Craiova în cupele europene, însă preţul este sc ...

    Galaţi: Portret: Alina Cheşcă scrie poezie în limba lui Shakespeare

    Predă limba lui Shakespeare şi este unul dintre puţinii profesori universitari din Galaţi care ...

    Ea este profesoara de engleză cu experienţă de doi ani la catedră dar cunoştinte de nota 1,75 la examenul de titularizare

    Tânăra a terminat „Spiru Haret” şi predă limba engleză ca suplinitor, de doi ani. Spune că n-a ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole