BASCHET: Tragere la sorţi în Euroligă după noul sistem competiţional

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Astăzi a avut loc la Barcelona tragerea la sorţi a grupelor Euroligii, cea mai importantă competiţie baschetbalistică intercluburi din Europa, potrivit noului sistem votat ieri de membrii Uniunii Ligilor de Baschet din Europa (ULEB). 22 de echipe s-au calificat automat pentru sezonul regulat în timp ce alte două echipe vor fi cunoscute după tururile preliminare.

Cele 24 de echipe au fost împărţite în 4 grupe a câte şase echipe, participantele la Final Four-ul de anul trecut de la Berlin – Olympiakos Pireu, Regal FC Barcelona, ŢSKA Moscova şi Panathinaikos Atena – fiind desemnate capi de serie. Iată componenţa grupelor:

Grupa A:
Regal FC Barcelona (Spania)
Montepaschi Siena (Italia)
Cibona Zagreb (Croaţia)
Fenerbahce Ulker Istanbul (Turcia)
Zalgiris Kaunas (Lituania)
Asvel Basket (Franţa)

Grupa B:
Olympiakos Pireu (Grecia)
Partizan Belgrad (Serbia)
Unicaja Malaga (Spania)
Efes Pilsen Istanbul (Turcia)
Lietuvos Ritas (Lituania)
Echipă venită din calificări

Grupa C:
ŢSKA Moscova (Rusia)
Tau Ceramica (Spania)
Maccabi Tel-Aviv (Israel)
Virtus Roma (Italia)
Union Olimpija Ljubliana (Slovenia)
Echipă venită din calificări

Grupa D:
Panathinaikos Atena (Grecia)
Real Madrid (Spania)
Armani Jeans Milano (Italia)
Asseco Prokom Profl (Polonia)
BC Kimki Moscow Region (Rusia)
EWE Baskets Oldenburg (Germania)

Pentru cele două locuri disponibile se luptă opt echipe care vor disputa două runde eliminatorii, după cum urmează:
Orleanaise Loiret (Franţa) – Spirou Basket (Belgia)
Benetton Basket (Italia) – BK Ventspils (Letonia)
Alba Berlin (Germania) – Le Mans (Franţa)
Maroussi BC (Grecia) – Aris BSA 2003 (Grecia)

Învingătoarele din primele două meciuri îşi vor disputa în turul al doilea locul din grupa B în timp ce învingătoarele din ultimele două meciuri vor juca pentru locul din grupa C a sezonului regulat. Se va juca pe sistemul tur-retur în ambele runde de calificare, în perioada 29 septembrie – 6 octombrie.

Meciurile din turneul regulat se vor derula între 21 octombrie şi 14 ianuarie 2010, urmate de 16-imi, sferturi de finală şi Final Four. Gazda turneului final va fi, anul viitor, Parisul, între 7 şi 9 mai 2010.


 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite