EUROBASKET 2009: Turcia rezistă în faţa Serbiei după un final incandescent

0
Publicat:
Ultima actualizare:
EUROBASKET 2009: Turcia rezistă în faţa Serbiei după un final incandescent
EUROBASKET 2009: Turcia rezistă în faţa Serbiei după un final incandescent

După un meci în care suspansul a fost creat deopotrivă de coşuri miraculoase sau de greşeli incredibile, Turcia a rezistat în faţa Serbiei şi s-a impus cu 69-64, asigurându-şi prezenţa în sferturile de finală ale Eurobasket 2009 care are loc în Polonia.

Lipsa de experienţă a tinerilor jucători sârbi s-a simţit în special în prelungiri, când aceştia nu au reuşit să marcheze niciun punct, după ce la finalul timpului regulamentar de joc scorul a fost 64-64. Turcii au marcat o liberă în debutul reprizei suplimentare, prin Erden, iar apoi ex-iugoslavii au avut nu mai puţin de cinci şanse consecutive de a marca din poziţii avantajoase. Markovici de două ori şi Teodosici o dată, de la trei puncte, respectiv Krstici şi Bjelica de la două puncte au irosit rând pe rând şansa de a-şi pune echipa în avantaj.

După ce a stat mai bine de un minut în apărare, Turcia nu s-a dezmeticit pe atac şi a ratat la rândul ei alte două şanse. Salvatorul semilunei a fost Hedo Turkoglu, care cu 40 de secunde înainte de final a făcut intercepţia izbăvitoare, transformată pe contraatac de Ersan Ilyasova.

Serbia nu şi-a revenit după incredibila serie de ratări, adversarii lor mai punctând de două ori de la libere prin Tunceri.
Într-un cel mai echilibrat meci de până acum, în care s-au înregistrat 14 schimbări de lider şi 13 egalităţi, Teodosici a detonat o bombă de la mare distanţă pentru sârbi care preluau conducerea, 64-63, cu 43 de secunde din timpul regulamentar. Erden a marcat o singură liberă din două iar după un atac irosit de sârbi, Turcia a avut ultima aruncare, ratată de Tunceri. 

Ilyasova a fost omul meciului cu 22 de puncte, 11 recuperări şi 2 capace (ambele în prelungiri), extrema celor de la Milwaukee Bucks suplinind din plin apatia ofensivă a starului Hedo Turkoglu. Finalistul NBA de anul trecut, cu Orlando Magic, a avut o seară neagră marcând un singur coş din acţiune din 16 încercări şi terminând meciul cu doar 4 puncte. Totuşi Turkoglu a contribuit cu 7 recuperi şi 4 intercepţii, una dintre ele decisivă.

Pentru sârbi Teodosici şi Velickovici au marcat împreună 28 de puncte, cu şase aruncări de la mare distanţă transformate, iar pivotul Nenad Krstici a postat 11 puncte şi 7 recuperări.

Turcia e calificată în sferturile de finală, alături de Slovenia în timp ce sârbii, care miercuri joacă în primul meci al zilei, trebuie să învingă Lituania, pentru a nu depinde de rezultatul meciului Spania-Polonia. În cazul în care sârbii pierd, atunci au nevoie de o victorie a Spaniei pentru a accede în sferturi. 

Iată situaţia în momentul de faţă:

GRUPA F (Lodz)

Spania-Lituania 84-70
Slovenia-Polonia 76-60
Serbia-Turcia 64-69

1. Turcia 4/0 8p
2. Slovenia 3/1 7p
3. Spania 2/2 6p
4. Serbia 2/2 6p
5. Poland 1/3 5p
6. Lituania 0/4 4p
Miercuri: Lituania-Serbia, Spania-Polonia şi Turcia-Slovenia

GRUPA E (Bydgoszcz)
Astăzi:
16.45: Rusia-Macedonia
19.15: Franţa-Grecia (în direct la Sport 1)
22.00: Germania-Croaţia (în direct la Sport 1)

1. Franţa 4/0 8p
2. Grecia 3/1 7p
3. Rusia 2/2 6p
4. Croaţia 1/3 5p
5. Germania 1/3 5p
6. Macedonia 1/3 5p

Macedonia-Germania 86-75
Grecia-Rusia 65-68
Croaţia-Franţa 79-87

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite