Adevarul.ro

Craiova: Dublu eşec în baschet pentru olteni

31 ianuarie 2010, 01:52 |  Autor: Flaviu Dincă | 

Cuvinte cheie: craiova, oltenia, baschet, icim arad, steaua bucuresti, cupa romaniei,

Baschetbaliştii Craiovei nu fac faţă momentan primei ligi

Craiova

Baschetbaliştii Craiovei nu fac faţă momentan primei ligi

 

Cele două echipe de baschet din Craiova nu au reuşit să se impună în acest weekend. Dacă băieţii au fost depăşiţi de Steaua, fetele au ratat calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, fiind învinse la Arad.

Meci nebun între Steaua şi SCM „U“ Craiova. Gazdele au dominat clar primul sfert, câştigându-l cu 22-10, însă oaspţii au avut o tresărire de orgoliul spre finalul celui de-al doilea sfert, pe care l-au acontat cu 25-21. În sfertul al treilea craiovenii s-au apropiat şi mai mult, reuşind chiar să egaleze la 60 şi la 65. Totuşi gazdele au fost inspirate în final şi au învins cu 84-73. Imedia după fluierul final al partidei, tehnicianul Paul Nicolae a spus: „Ne-am dorit să câştigăm, ne-am pregătit mult pentru acest meci, dar din păcate după ce am egalat la 60 şi 65 am pierdut trei jucători şi am pierdut şi jocul. A fost un joc important, cu una dintre contracandidatele noastre, dar noi ne încercăm şansa până la capăt“.

Pe Aceeaşi Temă


Şi baschetbalistele au început prost partida cu ICIM Arad. Un terifiant 14-4 părea că le scoate din joc pe componentele noastre. În manşele 2 şi 3, oltencele au fost la timonă şi s-au apropiat de ICIM (20-14, 8-6), însă finalul a fost al gazdelor şi rezultatul final a fost 55-48.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Ovidiu Nahoi

    Începe izolarea președintelui Traian Băsescu? Învestirea de astăzi a guvernului Mihai-Răzvan Ungureanu lasă loc acestei întrebări. Continuare

    Fericirea de a îngheţa într-un tren din Bărăgan

    Grigore Cartianu

    Declaraţia săptămânii nu vine de la eterna gâlceavă din Palatul Parla­mentului, ci dintr-un alt palat, situat în apropierea Gării de Nord.

    Nimic pentru România

    Petre Barbu

    N-am scris pentru România şi nici pentru patronii gazetelor. Am scris aşa, ca să mă cred Dumnezeu.

    Boala noastră fără leac

    Radu Paraschivescu

    Există trei borne obligatorii pe traseul suspicionitei româneşti în tranziţie.

    Inaniţia la români

    Dan Străuţ

    La prima vedere, e doar statistică: România – o ţară „eminamente agrară“ – importă mâncare de peste trei miliarde de euro pe an, iar în anul agricol de vârf 2011 importurile agroalimentare au atins recordul istoric de 3,7 miliarde de euro.

    Corupţia ca stare de fapt

    Liviu Avram

    Butada care caracterizează guvernările de stânga-dreapta din România: unii sunt prea hoţi, ceilalţi sunt prea proşti.

    Adevarul on Facebook
     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole