Baschet/Tricolorii au cedat în faţa Ciprului la Nicosia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala universitară de baschet a României a fost învinsă duminică, la Nicosia, de reprezentativa de seniori a Ciprului, scor 68-63, în al doilea meci amical din cele două programate în Cipru, înaintea plecării spre Jocurile Mondiale Universitare.

Principalii marcatori ai formaţiei antrenate de Dan Calancea şi Cristian Achim au fost Mandache 21 puncte, Nicoară 18 şi Moldoveanu 12, ultimul având şi uşoare probleme medicale.

În primul meci disputat la turneul din Cipru, naţionala uiversitară a României a învins reprezentativa de seniori a Austriei, cu 72-67 (38-33). În meciul dintre Cipru şi Austria, echipa ţării gazdă s-a impus, cu 67-54, câştigând şi turneul.

Tricolorii vor reveni în ţară pentru ultima parte a pregătirii, iar în 10 august este programată plecarea spre China, la Jocurile Mondiale Universitare. În competiţia baschetbalistică masculină vor lua parte 24 de echipe. România va juca în grupa A, cu China, Germania, Brazilia, Cehia şi Emiratele Arabe Unite.

Jocurile Mondiale Universitare se vor desfăşura la Shenzen, între 12-23 august.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite