Baschet/Două amicale cu Slovacia pentru tricolore

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de baschet feminin a României, aflată în pregătire pentru turneul de recalificare la Campionatul European din 2011, va disputa două partide de verificare cu reprezentativa Slovaciei.

Jucătoarele antrenate de Stacey Nolan s-au reunit încă de săptămâna trecută, având programat un prim stagiu de pregătire la Braşov. De vineri, tricolorele se vor muta cu antrenamentele la Arad, până în 22 mai. În acest interval, echipa României va susţine şi două partide de verificare, în deplasare, la Nitra, cu reprezentativa Slovaciei, în 19 şi 20 mai.

Pregătirea va continua apoi la Bucureşti (23-26 mai), pentru ca în 27 şi 28 mai, echipa României să joace alte două meciuri amicale, cu Bulgaria, la Ruse.

Plecarea spre Italia, unde are loc turneul de baraj, va avea loc în 1 iunie. Programul partidelor naţionalei României este următorul: cu Serbia (3 iunie), cu Germania (4 iunie), cu Belgia (5 iunie) şi Italia (8 iunie). Câştigătoarea acestei grupe va juca în finală cu câştigătoarea grupei din care fac parte echipele Ucraina, Ungaria, Finlanda, Bulgaria şi Olanda. Învingătoarea din această finală, care se va juca tur-retur, în 12 şi 15 iunie, va obţine calificarea la turneul final al CE din 2011, ce va avea loc în Polonia, între 18 iunie şi 3 iulie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite