Baschet: Doar doar patru străini permişi din sezonul următor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Biroul Federal al Federaţiei Române Baschet a decis că din sezonul 2012-2013 la masculin să fie permisă folosirea a patru jucători străini pe foaia de joc, în timp ce la feminin măsura va intra în vigoare din campionatul 2011-2012.

Vicepreşedintele FR Baschet, Dan Berceanu a declarat că măsurile decise în şedinţa Biroului Federal vor fi valabile până în 2014. "La masculin nu vor exista schimbări în sezonul 2011-2012, în sensul că se va juca la fel ca în cel anterior, cu cinci străini pe foaia de joc şi obligativitatea unui jucător român în teren, timp de 40 de minute. Din sezonul 2012-2013, inclusiv cel următor, se va reduce numărul străinilor pe foaia de joc la patru, iar un jucător român va fi de asemenea obligatoriu pe teren, timp de 40 de minute. La feminin această măsură va intra în vigoare din sezonul 2011-2012, tot cu o jucătoare autohtonă pe teren, tot meciul, măsura fiind valabilă, de asemenea, până în 2014", a spus Berceanu.

Dan Berceanu a mai precizat că în sezonul 2011-2012 al Cupei României nu vor exista modificări, echipele urmând a alinia, ca şi la ediţia precedentă, câte patru străini pe foaia de joc şi un român pe teren tot meciul.

FR Baschet a anunţat că termenul limită de înscriere al echipelor în Divizia A şi Cupa României, la masculin, este 4 iulie, tragerea la sorţi a etapelor de joc fiind programată în 11 iulie. La feminin, termenul de înscriere este data de 1 iulie, tragerea la sorţi urmând a avea loc în 20 iulie. "Până la tragerea la sorţi a ambelor campionate va fi decisă şi data începerii acestora, precum şi cea a Cupei României", a mai precizat Dan Berceanu.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite