„U“ Mobitelco-Asesoft, din nou cu scântei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arnautovici, antrenorul ploieştenilor, a fost la un pas de o încăierare cu arbitrii, fiind oprit de către secundul Hartman
Arnautovici, antrenorul ploieştenilor, a fost la un pas de o încăierare cu arbitrii, fiind oprit de către secundul Hartman

Pentru prima oară în ultimele şase sezoane, „U" Mobitelco Cluj a reuşit să câştige ambele partide din sezonul regulat al Diviziei A la baschet masculin în faţa marii rivale, CSU Asesoft Ploieşti.

După victoria obţinută în deplasare în turul campionatului, 79-74, clujenii au reuşit sâmbătă seară un nou succes, pe teren propriu, scor 72-68. Krstanovici, autor al unui „double-double", 24 de puncte, 14 recuperări şi Branko Cuici cu 14 puncte, 6 recuperări şi 5 pase decisive i-au purtat pe clujeni spre victorie cu sprijinul lui Silvăşan, 11 puncte. De partea cealaltă americanii Burleson, 20 de puncte şi Griffth cu 11 au fost principalii realizatori.

Cristescu: „Nu ne asociem cu huliganii"

Nervii au cedat după încheierea partidei, una extrem de tensionată, şi Dado Arnautovici, antrenorul ploieştenilor, a fost la un pas să se încaiere cu arbitrii. Incidentele au continuat şi mult după meci, autocarul cu suporteri ploieşteni fiind atacat cu pietre de către autori neidentificaţi.

„Am vorbit deja cu patronul firmei de transport, i-am cerut scuze şi vom achita geamul spart al autocarului. Noi nu ne asociem cu asemenea manifestări huliganice şi voi posta un mesaj în acest sens pe site-ul oficial al echipei", a declarat ieri Mircea Cristescu, managerul clujenilor. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite