Adevarul.ro

FRA vrea să meargă cu cât mai mulţi atleţi la Londra

22 februarie 2012, 16:19 |  Autor: Marian Burlacu | 

Cuvinte cheie: sport, atletism, FRA, Astra, parteneriat, obiective, 2012, JO,

Mirela Lavric * Foto: Marian Burlacu

Mirela Lavric * Foto: Marian Burlacu

 

Obiectivele principale ale Federaţiei Române de Atletism (FRA), pentru anul în curs, sunt să participe cu un număr cât mai mare de sportivi la Jocurile Olimpice de la Londra (27 iulie - 12 august) şi să obţină medalii la Mondialele de sală, respectiv la Europenele în aer liber.

În mod strategic, pentru atingerea acestor obiective, FRA a hoătrât continuarea parteneriatului cu societatea Astra, liderul pieţei de asigurări din ţara noastră. Şi în acest an, tricourile de campion naţional vor fi inscripţionate cu logo-urile celor două instituţii alături de tricolorul romanesc. In premiera, vor fi oferite tricourile de campion naţional şcolar. “Anul 2012 este unul plin de semnificaţii pentru Federaţia Română de Atletism, având în vedere că vom sărbători o sută de ani de la înfiinţare. Totodată, este un an olimpic, iar la Londra ne dorim să realizăm performanţele propuse cu un lot cât mai numeros. Aşa cum ne-a obişnuit de patru ani, Astra Asigurari este din nou alături de noi, susţinându-ne în atingerea acestor obiective ”, a declarat Sorin Matei, preşedintele Federaţiei Române de Atletism.

Membru al Directoratului Astra Asigurări, Răzvan Ieremia a declarat: "Suntem alături de Federaţia Română de Atletism şi de campionii naţionali ai României de mai bine de patru ani. Suntem bucurosi că anul acesta susţinem participarea unui număr cât mai mare de atleţi în cursa pentru calificarea la Jocurile Olimpice. Şi mai ales, suntem încântaţi să punem umărul la dezvoltarea sportului românesc şi să le oferim şi anul acesta tricourile de campion".

În 2008 Astra Asigurări a premiat 610 campioni, numărul lor crescând astfel: 2009 - 688, 2010 - 744 campioni şi 2011 - 802. Totodată, respectiva firmă a oferit FRA şi cămăşile pentru arbitri, dar şi echipamentul celor implicaţi în organizare (amenajari teren, manipulare materiale etc).

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    VIDEO A sărit obstacolul dar a căzut direct în apă! Fază incredibilă la un concurs de atletism!

    Un altlet american nu va uita niciodată concursul al care a participat acum câteva zile şi care ...

    Motoare puternice şi piloţi de top la Raliul Moldovei, găzduit de Bacău

    A treia etapă a Campionatului Național de Raliuri va avea loc în Bacău pe 25 şi 26 mai. La conc ...

    Constantina Diţă, campioană olimpică la maraton: „Aş fi vrut să alerg un maraton şi în România!“

    Constantina Diţă va participa la Jocurile Olimpice de la Londra, după care are de gând să se re ...

    VIDEO Amintirile lui Miron Cozma: "Dumitru Dragomir trăia din bişniţă cu cafea şi ţigări"

    Fost preşedinte la Jiul Petroşani, celebrul Miron Cozma îşi aduce aminte întâmplări inedite din ...

    Video RUŞINE! Casillas şi-a şters mucii pe faţa unui copilaş!

    Deşi e cunoscut ca fiind un tip cu un comportament ireproşabil, Iker Casillas a dat-o în bară r ...

    Adailton se retrage? „Mi-au ajuns 20 de ani de cantonamente“

    Aflat pe final de contract cu FC Vaslui, brazilianul Adailton este, încă, nehotărât în ceea ce ...


    Mălin Bot

    Decizia de a pedala pe extremismul naţionalist, pentru a aduna voturi la alegerile locale din Odorheiu Secuiesc, plasează Partidul Civic Maghiar (PCM) în categoria partidelor-măscărici. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Mioara, o prinţesă părăsită

    Sabin Orcan

    De cealaltă parte, Petre nu suflă niciun cuvinţel în apărarea Mioarei, căci ar însemna că trebuie să se caute şi el niţel prin portofel. Cum ziceam, fostul prim-ministru se comportă ca regii de odinioară.

    Nasc şi la Moldova oameni…

    Liviu Antonesei

    Din când în când, mai ales când unii neghiobi, cărora nu le ajunge rasismul etnic şi trec la cel regional, aruncă vorbe spurcate despre moldoveni, care ar fi leneşi, săraci şi înapoiaţi, îmi amintesc o hartă care a atârnat pe peretele clasei mele pe toată durata liceului…

    Vorbe de prim-ministru

    Grigore Cartianu

    Astăzi nu scriu nimic. Pe ploaia asta, m-am cam lenevit.

    De ce trebuie să votăm

    George Radulescu

    „De ce să mai votez dacă toţi politicienii sunt la fel?".

    Preţul benzinei, umflat cu pompa

    Ovidiu Marincea

    Avem nevoie de bani la buget pentru că tocmai ne-am propus să-l ciuruim cu nişte creşteri salariale, nişte bani la pensionari... De unde îi luăm? Păi din taxe! Bun, să suprataxăm ceva! Aşa par să gândească guvernanţii, oricare ar fi ei, de 20 de ani.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole