Este gimnastica feminină un pariu pierdut la noi?

adevarul

Publicat: 15.06.2009 20:21

Ultima actualizare: 10.08.2022 09:30

Un prag minimal de selecţie a copiilor pentru loturile naţionale, o infrastructură precară, care nu ne permite să organizăm competiţii de talie internaţională şi o mână de antrenori patrioţi. Aşa arată gimnastica românească la începutul mileniului III. Ce se mai poate face pentru a salva acest sport în ţara noastră?.Motivaţia şi sănătatea sunt două „arme” cu care sportivii români se luptă în prezent. Lipsa acestor

Gimnastica feminină românească, recunoscută în întreaga lume pentru performanţele sale, începând cu Nadia Comăneci şi terminând cu Sandra Izbaşa, ne „obligă” în faţa tradiţiei să continuăm rezultatele la înalt nivel. Însă nu mai avem nici cu cine şi nici cu ce. Numărul gimnaştilor legitimaţi variază de la an la an, însă nu ne mai putem mândri cu cele câteva mii de sportivi ca acum 10-15 ani.

Dacă în 2007 erau 1.342 de sportivi legitimaţi (dintre care doar 500 participanţi la competiţii), anul trecut legitimările au scăzut cu mai bine de 100 de persoane (dintre care 469 participanţi). „Noi nu punem preţ pe legitimări, ci pe calitate, pe pregătirea sportivilor şi a antrenorilor totodată. Interesul pentru gimnastică nu a scăzut foarte mult. Mă bucură faptul că lumea îşi mai dă copiii la gimnastică din diferite motive”, a declarat Octavian Bellu, fostul antrenor al lotului olimpic de gimnastică feminină.

Faţă de ţările care nu au în spate o „istorie” în lumea gimnasticii, cum ar fi Franţa sau SUA, România se confruntă cu grave probleme de selecţie, unde numărul este din ce în ce mai restrâns. „De unde să le mai luăm dacă din spate nu vine nimeni”, se întreba Nicolae Forminte, antrenorul actual al echipei naţionale.

Astfel, conform statisticii de la 31 august 2008, Federaţia Franceză de Gimnastică avea în acel moment 109.522 de gimnaşti legitimaţi (la o populaţie de puţin peste 60 de milioane de locuitori), în timp ce în SUA sunt peste cinci milioane de legitimări (la o populaţie de peste 300 de milioane de oameni).

Doar cinci gimnaste au prins două ediţii ale JO

Îngrijorător este nu doar numărul din ce în ce mai scăzut din care trebuie să se facă selecţia pentru loturile naţionale, ci şi vârsta din ce în ce mai mică a gimnastelor care renunţă la activitatea competiţională. În istoria gimnasticii româneşti, doar cinci sportive au prins două ediţii ale Jocurilor Olimpice. Este vorba despre Nadia Comăneci (1976, 1980), Cristina Grigoraş (1980, 1984), Lavinia Miloşovici (1992, 1996), Gina Gogean (1992, 1996) şi Simona Amânar (1996, 2000). „Consumul fizic şi psihic este foarte mare. Gimnastica o faci de mic, iar până ajungi la maturitate să poţi participa la o Olimpiadă, deja te epuizezi”, a explicat Octavian Bellu.

Probabil că tocmai de la acest aspect trebuie pornită reconstrucţia. Mai ales că acum situaţia a devenit de-a dreptul dramatică. Există sportive care nu prind nici măcar o ediţie a JO din cauză că se accidentează sau renunţă în ciclul preolimpic. E adevărat, limita de vârstă - pentru a participa la senioare trebuie să ai minimum 16 ani - poate fi o explicaţie a rezultatelor din ce în ce mai slabe obţinute de gimnastica feminină românească.

Avem nenumărate junioare de valoare care se pierd la seniorat, în special din cauza accidentărilor. Dar oare acestea sunt provocate doar din neatenţia sportivelor, sau sunt rezultatul suprasolicitării la care sunt supuse de antrenori? Dornici să obţină rezultate mari încă din primii ani de activitate, tehnicienii au tendinţa de a forţa tinerele sportive. Rezultatele nu întârzie să apară, însă fete care domină concursurile de junioare nu reuşesc să se impună şi la senioare.

Ar fi timpul să se adopte o altă tactică. Să lăsăm performanţele sportivelor să crească în mod natural, doar aşa vom putea avea o echipă de senioare. Gimnastica a devenit un sport în care se concurează cu succes şi la 24 sau 25 de ani. La noi, la această vârstă, gimnastele sunt de mult retrase din activitate. Probabil că a venit momentul să mai învăţăm şi din experienţa altora şi să înţelegem că este nevoie de ani de muncă pentru a forma o campioană de senioare. Şi astfel vom ajunge să avem mai multe gimnaste care nu doar să participe, dar să şi strălucească la mai multe ediţii ale Jocurilor Olimpice.

1.201 sportivi legitimaţi

Anul 2008 Sportivi legitimaţi: 1.201 (469 participanti la competiţii)

Anul 2007 Sportivi legitimaţi: 1.342 (500participanţi)

Anul 2006 Sportivi legitimaţi: 1.180 (474 participanţi)

Ultimele medalii ale gimnasticii feminine

2007

Campionatele Europene din Olanda: patru medalii (trei de argint şi una de bronz)

Campionatele Mondiale din Germania: trei medalii (două argint şi una de bronz)

2008

Campionatul European din Franţa: cinci medalii (două aur, două argint şi una de bronz)

Jocurile Olimpice de la Beijing: două medalii (una de aur şi una de bronz)

2009

Campionatele Europene de la Milano: două medalii (una de argint şi una de bronz)

Campioni fără competiţii

Deşi are mulţi campioni olimpici şi mondiali la gimnastică, România nu a reuşit niciodată să organizeze un concurs internaţional de mare anvergură. „Există un impediment obiectiv: lipsa structurii. Regulamentul zice că pentru a găzdui un European sau Mondial nu este nevoie doar de o sală de competiţie, ci lângă aceasta trebuie lipită una de încălzire, iar noi nu avem nicăieri aşa ceva”, a spus Adrian Stoica, preşedintele Federaţiei Române de Gimnastică.

Nu doar că nu există, dar nici în viitorul apropiat nu se va materializa una. „Tot aşteptăm acea Sala Polivalentă de care s-a tot vorbit în campania electorală, în acum nu mai zice nimeni nimic”, a adăugat oficialul Federaţiei Române de Gimnastică.