Nuţa Olaru: „Vreau la Mondiale!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În ciuda rezultatelor sale notabile, maratonista Nuţa Olaru nu este luată în calcul la marile competiţii internaţionale de Federaţia Română de Atletism.Ultima performanţă a atletei române a fost la sfârşitul lunii mai, la maratonul de la San Diego, unde s-a clasat pe poziţia a treia.

Nuţa Olaru a făcut faţă doar la trei maratoane din cele cinci în care a alergat în ultimele şase luni. La sfârşitul lunii trecute, românca a sosit pe locul trei la maratonul de la San Diego.

„Sunt alergătoare profesionistă şi din această activitate îmi câştig existenţa. Este foarte important cum îmi menajez efortul atât în pregătire, cât şi în competiţii”, spune maratonista de 38 de ani, care până mai anii trecuţi era o prezenţă constantă în loturile olimpice de atletism.

În urma unui abandon în 2007, Nuţa nu a mai fost introdusă nici pe lista pentru Olimpiada de la Beijing din 2008, chiar dacă la ediţia anterioară a Jocurilor de vară venise pe locul al 13-lea, prima din echipa României.

„Performanţa Constantinei a demonstrat că se pot obţine rezultate deosebite la orice vârstă  şi sunt convinsă că reuşeam şi eu un rezultat cel puţin la fel de bun ca la ediţia de la Atena 2004. Cu toate acestea, nici măcar nu am fost inclusă în lotul olimpic în anii următori deoarece criteriile forurilor naţionale sunt preferenţiale, exclusiviste şi uneori strict personale”, se revoltă una dintre cele mai importante atlete de cursă lungă pe care le-a dat România.

Însă nu se dă bătută şi speră ca într-o bună zi rezultatele sale să fie „văzute” şi de cei din Federaţia Română de Atletism. „Mă pregătesc pentru Campionatele Mondiale în eventualitatea în care Federaţia va reuşi  să coopteze un număr suficient de concurente care să permită un rezultat competitiv în competiţia pe echipe a Cupei Mondiale”, a adăugat atleta.

Locuieşte în oraşul maratonistelor

image

Olaru  a alergat cinci maratoane în ultimele şase luni



Nuţa Olaru a urmat modelul antrenorului său, Dumitru Pop, care a obţinut rezultate în anii ’95-’96  pregătindu-se în State, la Boulder. „După expirarea contractului de doi ani din Japonia la sfârşitul anului 1999 am făcut un cantonament de pregătire aici şi să particip după aceea la maratonul de la Los Angeles, unde m-am clasat pe locul 2.

Rezultatul mi-a dat încredere şi am decis să continui să mă pregătesc  aici”, îşi începe Nuţa povestea. Exemplul ei a fost urmat şi de colegele de generaţie. Însă, spre deosebire de ele, Nuţa nu s-a stabilit în Boudler.

„Eu nu am plecat din România, am familia acolo, vin frecvent acasă de 2-3 ori pe an şi evident că atunci când  o să întrerup activitatea sportivă nu o să mai am motive să rămân aici şi o să revin acasă. Acum locuiesc în apropierea oraşului Boulder împreună cu  familia antrenorului meu, soţul celei care a deschis seria rezultatelor deosebite la maraton în anii ’90, Anuţa Cătună”, mai spune maratonista, care este „vecină” cu o mulţime de campioane mondiale, olimpice, cum ar fijaponeza Yuko Arimori, neozeelandeza Lorraine Moller, Naoko Takahashi sau Constantina Diţă.

„Majoritatea au venit în cantonament iniţial, dar au decis să se stabilească aici cu familiile datorită calităţii vieţii şi climatului propice  unei vieţii sănătoase lipsită de poluare şi stress la poalele Munţilor Stâncoşi.Printre alte sportive stabilite aici se mai numără şi maratonistele din România, Lidia Şimon, Luminiţa Talpoş şi Adriana Pârtea”,  a încheiat Nuţa.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite