O americancă a născut la şapte ore după ce a alergat la maratonul de la Chicago

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Amber Miller, alături de soţ şi de copil
Amber Miller, alături de soţ şi de copil

Amber Miller, o americancă în vârstă de 27 de ani a născut o fetiţă, June, la şapte ore după ce a alergat la maratonul de la Chicago, a anunţat cotidianul Daily Herald.

"A fost cea mai lungă zi din viaţa mea. Sunt încântată, dar foarte obosită. La câteva minute după ce am încheiat cursa, contracţiile au fost mai puternice decât de obciei şi am înţeles ce se întâmplă. Când au devenit regulate, am luat un sandviş şi am plecat la spital", a declarat Amber Miller, care era însărcinată în 39 de săptămâni.

Amber Miller, care participa la al optulea maraton, a primit autorizaţia de la medicul său pentru a participa la cursă, condiţia fiind însă să alterneze între marş şi alergare.

Miller a încheiat cei 42,195 km în 6 ore şi 25 de minute. Fetiţa sa s-a născut şapte ore mai târziu şi a avut 3,5 kilograme.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite