Marile puteri ne-au dominat din nou

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sandra Izbaşa
Sandra Izbaşa

În finala la individual compus, Sandra Izbaşa şi Larisa Iordache au cedat în faţa rivalelor din SUA şi Rusia, încheind concursul pe locul 5, respectiv pe locul 9. Ne mai rămân finalele pe aparate.

La fel ca în finala pe echipe, fetele noastre au început concursul la paralele, aparat la care România şi-a pierdut strălucirea de altădată. Spre deosebire de competiţia amintită, Larisa Iordache a avut un exerciţiu mai bun, iar nota a crescut cu câteva sutimi, în vreme ce Sandra Izbaşa a strâns doar 13.900. În schimb, americancele îşi făceau numărul la sărituri şi se cocoţau direct în frunte, lăsându-le pe 11 şi pe 15 pe Larisa şi Sandra.

De aici a început urcuşul. La bârnă, Larisa a avut o mică ezitare şi a tras de ea să nu cadă de pe bârnă. Exerciţiul ei a fost însă greu, iar arbitrii au scos din mânecă un 14.966. Înaintea ei, Sandra punctase o notă mai bună ca la sărituri, iar fetele noastre săriseră pe 6 şi 12.

Venea solul, şi speranţele noastre prindeau contur. Sandra a lovit un 15.200 pe muzica lui Pink Floyd, însă Larisa a dezamăgit, pesemne că accidentarea la călcâiul stâng a sâcâit-o în continuare. Gimnasta de 16 ani a ieşit de pe covor, a luat o notă proastă şi totul era pierdut pentru ea. După a treia rotaţie, Sandra venise pe 6, Larisa căzuse pe 9. În faţă, lupta se dădea între America şi Rusia, Gabrielle Douglas şi Victoria Komova fiind despărţite de 200 de sutimi.

Ultima rotaţie începe cu o săritură bună de tot a Sandrei, care o urcă până pe primul loc în clasamentul provizoriu.  E doar un foc de paie, rusoaicele au venit tare din spate, iar americanca Gabrielle Douglas a rescris istoria gimnasticii, devenind prima sportivă de culoare care câştigă la individual compus.

Urmează finalele pe aparate

Duminică, Sandra Izbaşa  va concura în finala la sărituri. Marţi, Cătălina Ponor şi Sandra Izbaşa se vor lupta pentru aur la sol, pentru ca în aceeaşi zi Cătălina Ponor şi Diana Bulimar să urce pe bârnă, pentru finala de la „puntea suspinelor".

50 de ani a împlinit ieri Mariana Bitang, antrenoarea lotului feminin de gimnastică al României.

Notele Larisei Iordache
Paralele: 14.233
Bârnă: 14.966
Sol: 13.833
Sărituri: 14.933

Notele Sandrei Izbaşa
Paralele: 13.900
Bârnă: 14.400
Sol: 15.200
Sărituri: 15.333
Clasament final
1. Gabrielle Douglas (SUA),
2. Victoria Komova (Rusia),
3. Alyna Mustafina (Rusia),
4. Alexandra Raisman (SUA),
5. Sandra Izbaşa,  9. Larisa Iordache.

Info
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite