Iolanda Balaş-Söter: „O să luăm cel puţin două medalii la Londra“
0
Fosta noastră sportivă susţine că ne lipseşte mentalitatea de învingători, însă rămâne optimistă în privinţa atletismului românesc la Jocurile Olimpice din 2012.
„Adevărul": Ce motivaţie mai aveţi să munciţi la vârsta dumneavoastră?
Iolanda Balaş-Söter: Pe vremea când eram sportivă am primit enorm de la societate: sprijin, dragoste şi respect. După aceea am avut ambiţia să-mi fac rostul meu în societate doar bazându-mă pe propriile forţe. Acum e timpul să dau înapoi din ce am primit.
Sunteţi şi preşedinte al Fundaţiei Atletismului Românesc.
Da, aşa pot face ceva concret pentr sport. Forul a luat fiinţă în 1993 din necesitatea de a nu mai sta cu mâna întinsă la Guvern. Am pornit la drum cu un ARO vai de mama lui, de îi cădeau roţile. Am colindat cu el ţara în lung şi în lat pentru a face rost de bani şi de materiale. Aşa s-a construit sediul federaţiei şi s-au refăcut mai multe stadioane. Acesta este scopul meu şi, în prezent, fac lobby pe lângă oamenii cu bani să ni se alăture în proiectele noastre.
Dacă aţi fi concurat în epoca modernă, aţi fi fost milionară în dolari. Regretaţi că nu aţi avut această ocazie?
Nu, dovadă că nu am banii în bancă şi stau într-un apartament pe care l-am cumpărat abia după Revoluţie. Am crescut în vremuri grele şi am învăţat să fiu mulţumită cu puţin. N-o să uit niciodată primul meu pardesiu, verde-închis. Mi-l cumpărase mama pe cartelă. Eram aşa de mândră. Seara mi-l agăţam în faţa patului ca să mă pot uita tot timpul la el. Nici banii pentru recordurile mondiale nu i-am primit în totalitate, dar nu am făcut vreodată scandal. Ar fi trebuit să iau 6.000 de lei pentru fiecare în parte, dar cei din partid îmi spuneau mereu: "Tovarăşa, clasa muncitoare trebuie să facă economii!".
Aveţi un stadion care vă poartă numele? V-aţi dori şi o statuie ca cea a lui Patzaichin?
Sincer, nici nu am fost întrebată vreodată dacă îmi doresc o arenă care să-mi poartă numele. Cât despre statuie, nu mă interesează. Eu am altceva în cap, vreau să fac un bust de bronz tuturor campionilor olimpici români la atletism şi să le aşez în incinta Stadionului Tineretului.
Care este principala diferenţă între generaţia actuală şi cea a dumneavoastră?
Noi făceam totul din pasiune, acum totul e pe interes. Îmi aduc aminte că la 1 ianuarie ieşeam pe frig să mă antrenez în pădure cu soţul. Azi, lumea te-ar considera nebun dacă ai face acest lucru. Copiii vin acum la atletism şi te întreabă direct câţi bani pot câştiga. Vremurile s-au schimbat total. În primii ani de carieră, când mă transferasem la Steaua, eram entuziasmată şi că le pot aduce părinţilor, acasă, la Timişoara, un kilogram de ulei, zahăr şi făină.
Cum vedeţi viitorul atletismului românesc?
E o perioadă dificilă şi, din păcate, nu avem mentalitate de învingători. Nu e normal să te mulţumeşti cu locul doi sau trei, doar pentru primul loc ţi se cântă muzica, era mottoul meu. Cu toate astea, cred că vom obţine una sau două medalii la Jocurile Olimpice de la Londra. Nu trebuie însă să ne gândim doar la medalii. Personal, m-aş bucura mai mult dacă tinerii ar face sport şi, la un simplu cros prin Bucureşti, s-ar aduna, ca în străinătate, peste 10.000 de oameni.
De ce credeţi că am regresat faţă de deceniile trecute?
Numai cu ciorba de la mămica nu se mai poate performanţă! Sportul a devenit o industrie. Ai nevoie de o adevărată echipă pe lângă tine, de la medici până la nutriţionişti. Avem nevoie de laboratoare de cercetare sportivă, atleţii trebuie să primească o medicamentaţie specifică probelor lor. Nu mai merge totul doar după ureche.
Ce părere aveţi despre faptul că viitorul stadion naţional nu va avea pistă de atletism?
E un lucru absolut anormal, orice ţară civilizată din lume are aşa ceva! Cu toate astea, l-am felicitat pe Mircea Sandu pentru ce a realizat în Complexul „Lia Manoliu". Fără efortul şi relaţiile sale nu am fi avut nici măcar acest stadion modern.
Balaş despre...
Gigi Becali - Trebuie apreciat pentru că a investit în sport, dar chiar nu înţeleg deloc de ce nu-i lasă pe antrenori să-şi facă treaba. Nu poţi pretinde că te pricepi la toate în viaţă.
Gabriela Szabo - Şi acum îmi aduc aminte când a venit plângând la mine pentru că o dăduseră afară de la Rapid. Gabi a fost un pariu câştigat al meu, iar cea mai bună dovadă sunt chiar realizările ei în federaţie.
Octavian Bellu - Este, probabil, unul dintre cei mai mari antrenori din istoria sportului românesc şi cred că revenirea lui în sala de gimnastică nu poate fi decât un lucru benefic pentru toată lumea.
Iolanda Balaş-Söter
- Data şi locul naşterii: 12.12.1936, Timişoara.
- Campioană olimpică la Roma în 1960 şi la Tokyo în 1964.
- Triplă campioană mondială universitară (1957, 1959 şi 1961).
- Campioană europeană la Stockholm în 1958 şi la Belgrad în 1962.
- Medaliată cu bronz la Berna la CE din 1954.
- A doborât 14 recorduri mondiale la săritura în înălţime.
- A deţinut recordul mondial (1,91 metri) între 1961 şi 1971.
- A fost neînvinsă în toate competiţiile între 1956 şi 1967.
- A intrat în Guiness Book pentru cele 142 de victorii consecutive.
- De 16 ori campioană naţională a României.
- Preşedinte al FR de Atletism între 1991 şi 2005.
- Distinsă cu Ordinul naţional „Steaua României" în grad de Comandor.
- Vicepreşedinte al COSR între 1998 şi 2002.
„Comuniştii m-au acuzat că am vândut titlul olimpic"
Care a fost cel mai dificil moment al carierei dumneavoastră?
Fără îndoială, Olimpiada din 1956 de la Melbourne, unde nu l-am putut avea alături de mine pe Söter (n.r. - antrenorul şi viitorul soţ). El avea un frate căsătorit în Australia şi partidul nu i-a oferit viza de frică să nu fugă acolo. Am luat locul cinci, am fost considerată o trădătoare şi am fost acuzată că am vândut titlul olimpic. M-a durut enorm şi mi-a luat un an să-mi revin pe plan psihic.
Cum aţi reuşit să gestionaţi relaţia cu fosta securitate?
Aveam mereu pe cineva cu ochii pe mine în străinătate. Îmi aduc aminte chiar de o fază hilară. Eram la shopping cu soţul şi ne luaserăm perdele şi alte lucruri pentru casă. Când a observat asta, ofiţerul de securitate a venit direct la noi şi ne-a zis: "Băi, e clar, voi nu aveţi nicio intenţie să plecaţi vreodată din România! Vă las în pace!". Ulterior, am aflat că a fugit chiar el în Germania.
În acest context v-a părut vreodată rău că nu aţi emigrat peste hotare?
Sincer, niciodată. Când am vizitat pentru prima dată Statele Unite, mi s-a propus să rămân studentă la Universitatea din California. Îmi dădeau 15.000 de dolari, plus masă, casă şi alte facilităţi. Nu am luat însă niciodată în calcul acest gen de oferte pentru că nu-mi puteam lăsa familia în ţară. Fără fals patriotism, dar am fost mereu mândră că sunt româncă. Pentru mine e o mare bucurie când mă mai recunoaşte şi mă mai opreşte lumea pe stradă.
Aţi colecţionat ceva în toţi aceşti ani? Aveţi momente când deveniţi nostalgică?
Soţul meu se ocupa cu filatelia şi am o grămadă de timbre cu tematică sportivă, câteva chiar şi cu mine pe ele. Am acasă şi albume întregi de fotografii, dar cele mai importante rămân, totuşi, amintirile. În rest, nu-mi permit să fiu, deocamdată, nostalgică pentru că mai am încă foarte multe lucruri de făcut în sportul românesc.
Un deceniu fără campioni mondiali
Bobocel (stânga) e una dintre speranţele noastre la JO 2012
Lipsa infrastructurii şi a banilor a determinat un declin evident al atletismului autohton în comparaţie cu deceniile trecute. Se face aproape un deceniu de când imnul României se auzea la o festivitate de premiere a unui Campionat Mondial de seniori (aur pentru Lidia Şimon şi Gabriela Szabo la Edmonton 2001). Mai grav este că cele mai importante succese din ultimii ani au fost realizate cu precădere de două veterane: Constantina Diţă (40 de ani) şi Nicoleta Grasu (37 de ani).
Singurul lucru încurajator în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2012 este acela că România continuă să obţină medalii pe bandă rulantă la competiţiile rezervate juniorilor. Mirela Lavric (triplă campioană mondială la 800 metri), Bianca Perie (triplă campioană mondială la aruncarea ciocanului) şi Ancuţa Bobocel (dublă vicecampionă mondială la 3.000 metri obstacole) sunt numele pe care ne vom baza la JO de la Londra. Pe lista posibililor medaliaţi se vor mai afla Marian Oprea şi Nicoleta Grasu, cei doi cucerind anul acesta medaliile de argint la CE de la Barcelona.
Se încarcă comentariile...
