Generaţia reggae a sprintului

Usain Bolt nu are cum să piardă titlul de cel mai bun atlet al anului, pe care IAAF îl va anunţa duminică la Monte Carlo. Bolt este, acum şi la propriu, ambasadorul unei ţări cu o populaţie mai mică decât a Bucureştiului, care are în palmares 12 titluri mondiale şi 13 olimpice, doar la sprint.

Cel mai rapid om al planetei şi-a reluat săptămâna trecută pregătirile în Jamaica, la baza sa de la University of West Indies. Alături de el, antrenorul Glen Mills, cel care, după 22 de ani de carieră la loturile naţionale din Jamaica, a decis să renunţe pentru a se ocupa în mod exclusiv de Usain Bolt.

Cei doi vor începe să lucreze în mod constant abia după ce se vor întoarce de la Gala IAAF, programată duminică la Monte Carlo şi unde Usain Bolt nu are adversar în cursa pentru titlul de cel mai bun atlet al anului.

Performanţele sale din ultimii doi ani au răvăşit lumea atletismului însă dincolo de talentul imens de care dispune Usain Bolt, jamaicanii au clădit această supremaţie în sprintul mondial de-a lungul anilor, constituindu-şi un background de care acum încearcă să profite şi alţi atleţi.

Cel mai bun exemplu este Daniel Bailey, din Antigua şi Barbuda, locul patru la ultimele Campionate Mondiale în proba de 100 de metri, care s-a antrenat împreună cu Glen Mills şi Usain Bolt în Jamaica.

Ţara unde sprintul e religie

„În Antigua mă antrenam doar de trei ori pe săptămână şi nu lucram de loc în sala de fitness. Acum fac şase antrenamente pe săptămână şi am un program foarte variat de exerciţii în sală. Totul s-a schimbat iar rezultatele se văd”, spune Bailey.

„Faptul că m-am pregătit cu Glen Mills a schimbat viziunea mea faţă de sprint. Voi rămâne cu el întreaga mea carieră”, a completat Bailey.

Sprintul este o adevărată religie în Jamaica, iar antrenorul Glen Mills un adevărat guru după cele 77 de medalii cucerite la Campionatele Mondiale şi 33 la Jocurile Olimpice, toate în probele de sprint.

Dominaţia jamaicanilor în cursele pe distanţe scurte nu este însă o noutate. Prima lor medalie de aur a venit la Jocurile Olimpice din 1948, prin Arthur Wint. Apoi cine o poate uita pe Marlene Ottey care de-a lungul carierei a cucerit opt medalii olimpice şi 14 mondiale.

Iar pe lângă multiplii campioni jamaicani, au existat o serie de alţi sportivi născuţi sau cu origini în micuţul stat din Caraibe, cu o populaţie ceva mai mică ca a Bucureştiului. Linford Christie, Donovan Bailey, Ben Johnson sau Sanya Richards sunt cele mai cunoscute nume din sprintul mondial, plecate din Jamaica pentru a evolua pentru alte ţări.

Explicaţii multiple ale succesului

De la cartofi dulci (yams), care conţin o mare varietate de proteine, şi până la tradiţia întrecerilor de sprint, explicaţiile pentru succesul jamaicanilor sunt multiple. Un studiu realizat anul trecut de doctorul William Aiken, de la Spitalul Universităţii West Indies, dezvăluia nivelul crescut de testosteron al jamaicanilor, faţă de celelalte naţii.

Acest lucru nu duce, din păcate, doar la peformanţe ridicate pe pista de atletism ci şi la cea mai mare rată de cancer la prostată din lume precum şi un nivel crescut al accidentelor în trafic şi a ratei criminalităţii. Tot cercetările medicale au descoperit că muşchii jamaicanilor conţin, într-o mai mare măsură ca la alte popoare, proteina Actinen A, aşa numită a vitezei.

Educaţia în spiritul sprintului poate fi la fel de importantă ca abilităţile naturale. Britanicii au inaugurat încă din 1910 un campionat atletic anual pentru liceeni, care se desfăşoară cu regularitate şi în zilele noastre. Este cel mai mare eveniment sportiv din Jamaica, cu peste 2.000 de participanţi, majoritatea la sprint desigur, şi peste 30.000 de spectatori. Este momentul în care toată lumea uită de cele mai populare competiţii urmărite la televizor în Jamaica, campionatul britanic de fotbal, Premiere League şi NBA.  

Nu în ultimul rând, poate cel mai important aspect al ultimilor ani a fost încetarea exportului de talente. Dacă în trecut tinerii jamaicani ţinteau colegiile americane, acum programele puse la punct în cadrul universităţilor din ţară, în special la cea tehnică, UTECH, au mărit baza de selecţie internă iar Jamaica are şanse mari să domine copios sprintul mondial în următorul deceniu.

Isinbaeva poate intra în istorie

Chiar dacă a dezamăgit la Campionatele Mondiale de la Berlin, Elena Isinbaeva are toate şansele de a intra în istorie la Gala Premiilor IAAF care va avea loc duminică la Monaco. Rusoaica a reuşit să-şi corecteze încă o dată recordul mondial la săritura cu prăjina într-o reuniune de la Zürich şi are şanse mari de a cuceri cel de-al patrulea titlu de „Atleta anului”, record absolut în istoria de 21 de ani a Galei IAAF.

Prima femeie din lume care a trecut peste ştacheta ridicată la cinci metri a mai cucerit titlul de „Atleta anului” în 2004, 2005 şi 2008. Principalul obstacol care îi stă în cale rusoaicei de 27 de ani este Sanya Richards, sprintera jamaicană care concurează pentru Statele Unite. Richards a cucerit două medalii la Campionatele Mondiale de la Berlin, la 400 de metri plat şi la ştafetă 4x400 de metri plat.