Răcilă: „Gând rău, rămâi în urmă!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Răcilă: „Gând rău, rămâi în urmă!“
Răcilă: „Gând rău, rămâi în urmă!“

Campioană olimpică la canotaj în 1984, Valeria Răcilă îi invită pe români să ia startul pe 18 octombrie, la Maratonul Bucureşti. Cursa va avea loc în zona de lângă Palatul Parlamentului. Maratonul este deschis celor care au împlinit 18 ani. Vor mai fi organizate întreceri la semimaraton, cursa populară de 4 km, cea rezervată copiilor şi persoanelor în scaun cu rotile.

Spre deosebire de majoritatea capitalelor europene, în special a celor din Vest, Bucureştiul a intrat în circuitul oraşelor care organizează o cursă de maraton, distinctă de aceea din cadrul Campionatelor Naţionale, abia în deceniul precedent, însă la început aceasta a fost rezervată doar alergătorilor autohtoni. Statutul internaţional a fost dobândit anul trecut, când s-a desfăşurat prima întrecere internaţională pe distanţa clasică de 42,195 de kilometri.

Podium românesc în 2008

Organizat de Asociaţia Bucharest Running Club, maratonul Bucureşti 2008 a fost organizat în centrul oraşului, pe un traseu creionat în jurul Palatului Parlamentului, cu treceri spre Piaţa Unirii, Cercul Militar şi Spitalul Municipal. Iar ediţia de anul acesta, programată duminică, 18 octombrie, cu start la ora 9.30 - se estimează că dimineaţa temperatura nu poate fi mai mare de 18 grade Celsius - va avea loc în acelaşi perimetru.

Prima ediţie a Bucharest City Marathon n-a produs mari surprize în disputa rezervată băieţilor, primul loc la masculin revenindu-i kenyanului Maundo Francisc Muendo, însă timpul său (2h 15:46) a fost pus în umbră de recordul mondial (2h 03:59) pe care ethiopianul Haile Gebreselassie îl stabilise cu 14 zile înainte în maratonul Berlinului.

Cu toate că la start nu s-a prezentat nici Constantina Diţă, campioană olimpică la Beijing, nici Lidia Şimon, campioana mondială din 2001, reprezentantele României au dominat întrecerea la feminin, pe podium urcând Valentina Delion (2h 49:52), urmată de Alina Adriana Istudora şi Ana Hecico. 

Preşedinte al Asociaţiei Bucharest Running Club, Valeria Răcilă van Groningen crede că ediţia din acest an va fi şi mai reuşită. Participantă la peste 20 de curse de maraton şi semimaraton de nivel internaţional, campioana olimpică la canotaj din 1984 e convinsă că „bucureştenii sunt adepţii unui stil de viaţă sănătos. Alergând nu numai că te menţii în formă, dar laşi în urmă gândurile rele“.

Premii de 10.000 de euro

La maraton, ca de altfel şi la semimaraton sau la maraton ştafetă, se pot înscrie până pe 17 octombrie persoane care au împlinit cel puţin 18 ani, în timp ce la cursa populară vârsta minimă este de 13 ani.  Concurenţii vor primi un tricou oficial, numărul de concurs şi aparatul electronic de înregistrare a timpului. Ei vor avea acces la punctele de revigorare aflate pe traseu (acolo ei vor găsi apă plată, băuturi energizante, bureţi uzi).

Toţi concurenţii, indiferent de locul ocupat, vor primi o medalie comemorativă la finalul cursei, iar premiile în valoare totală de 10.000 de euro vor reveni primilor opt clasaţi, atât la feminin, cât şi la masculin. 

Cele mai bune performanţe

Recorduri mondiale

2h 03:59 (Berlin 2008) Haile Gebreselassie (Ethiopia)
2h 15:25 (Londra 2003)    Paula Radcliffe (M. Britanie)

Recorduri România

2h 12:30 (Praga 1978)    Cătălin Andreica
2h 21:30 (Chicago 2005)    Constantina Diţă Tomescu

image
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite