Etiopianul colecţionar de medalii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Etiopianul colecţionar de medalii
Etiopianul colecţionar de medalii

Kenenisa Bekele a devenit primul atlet din istorie care a câştigat patru titluri mondiale consecutive la 10.000 metri. Cursele pe distanţă lungă au devenit o afacere între kenyeni şi etiopieni. Explicaţia: viaţa dură, dar şi o conformaţie aparte a picioarelor.

Specialist al probei de 10.000 metri, Kenenisa Bekele (27 de ani) a trăit o nouă clipă de glorie la Mondialele de atletism de la Berlin. Recomandat de o serie de zece succese la rând, etiopianul s-a impus cu un nou record al competiţiei (26:46,31), depăşindu-l la sosire pe Zersenay Tadese (Eritreea), care s-a aflat mult timp la conducere, şi pe Moses Masai (Kenya).

Indiscutabil, Bekele este un demn urmaş al compatriotului său, Haile Grebreselassie, pe care de altfel l-a şi deposedat de recordurile mondiale la 5.000 şi 10.000 metri. El s-a ilustrat şi ca un extraordinar alergător de cross-country, fiind cel mai titrat atlet din istorie (are zece numai la individual!). În 2006, când a obţinut medalia de aur la CM în sala, la 3.000 m, a devenit primul atlet din istorie care a deţinut titlul suprem indoor, în aer liber şi la cros.

Remarcabilă, cariera sa nu a fost ocolită de nereuşite. Cea mai mare deziluzie a înregistrat-o în 2007, la CM de cros de la Mombasa, când a abandonat cu un tur înainte de final… El a făcut atunci o eroare de începător: n-a calculat bine distanţa care îi mai rămăsese de parcurs, a accelerat prematur şi s-a prăbuşit epuizat cu circa 400 de metri înainte de sosire! 

Pulpele picioarelor sunt mai uşoare

Aflate într-o zonă a Africii cunoscută şi sub numele de “Leagănul omenirii” – acolo au fost descoperite rămăşiţele celor mai vechi oameni din lume, inclusiv celebra Lucy -, Etiopia şi Kenya au dat în ultimele decenii o pleiadă de mari campioni în probele de alergare pe distanţe lungi (3.000  m obstacole, 5.000 m, 10.000 m şi maraton). Fapt confirmat şi la Mondialele de la Berlin. 

Specialiştii s-au întrebat, fireşte, ce stă la baza succeselor atleţilor din Etiopia şi Kenya. Şi deşi nu au ajuns la o concluzie clară, ei au prezentat câteva variante. În primul rând, condiţiile de viaţă aspre din cele două ţări africane îi obligă pe copii să parcurgă mulţi kilometri zilnic. Spre şcoală, de pildă, care se află la distanţe mari faţă de casă. Totuşi, această teorie nu rezistă, o situaţie asemănătoare existând şi în alte ţări de pe „Continentul Negru”.

O altă ipoteză e legată de faptul că atât kenyenii, cât şi etiopienii trăiesc pe platoul înalt din Valea Riftului. Şi aici există destule îndoieli, analizele medicale arătând că nu există diferenţe semnificative între atleţii de acolo şi cei din alte colţuri ale lumii. Nu în ultimul rând, s-a vorbit despre faptul că există un obicei ca în triburi să existe o concurenţă între membrii lor. Nu întâmplător au apărut campioni din aceeaşi familie – Moses Kiptanui, de pildă, avut doi veri care au obţinut medalii la JO şi CM.

Teoria cea mai interesantă a fost prezentată de cercetătorul danez Bengt Saltin, care susţine că alergătorii etiopieni şi kenyeni prezintă o conformaţie a trupului particulară. El a demonstrat că pulpele acestora sunt mult mai fine decât ale altor atleţi. Acesta cântăresc cu circa 400 de grame mai puţin decât ale alergătorilor din Danemarca, de pildă. Ceea ce ar influenţa pozitiv deplasarea africanilor.

Factorii ereditari contează

Alţi oameni de ştiinţă sunt de părere că factorii ereditari contează în proporţie de 30% în cazul alergătorilor din „Cornul Africii”, restul datorându-se antrenamentelor. Altitudinea are şi ea un rol important – în Etiopia aceasta variază între 1.800 şi 3.000 metri, iar în Kenya media este de 1.850 m. Atleţii din aceste ţări au, aşadar, capacitatea de a consuma oxigen cu un randament superior altora din lume. În plus şi terenul accidentat pe care se antrenează etiopienii şi kenyenii îi ajută foarte mult mai ales la maraton. 

CV Kenenisa Bekele

Data naşterii: 13 iunie 1982
Locul naşterii: Bekoji (Etiopia)

Palmares

Jocurile Olimpice: locul 1 la 10.000 m (2004, 2008), locul 1 la 5.000 m (2008), locul 2 la 5.000 m (2004)
CM  aer liber: locul 1 la 10.000 m (2003, 2005, 2007, 2009), locul 3 la 5.000 m (2003)
CM indoor: locul 1 la 3.000 m (2006)
CM cross-country: locul 1 pe distanţă scurtă (2002, 2003, 2004, 2005, 2006), locul 1 pe distanţă lungă (2002, 2003, 2004, 2005, 2006, 2008)

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite