Omul care l-a „reînviat“ pe Marian Drăgulescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nicuşor Pascu şi-a lăsat familia în Elveţia şi s-a dedicat lotului de gimnastică masculină al României. Vicecampion european la bară fixă, antrenorul actual al gimnaştilor a cunoscut cele mai frumoase clipe din carieră la Mondialele de la Londra, unde a obţinut trei medalii.

Cu un aer ce degajă întotdeauna calm, siguranţă şi optimism, Nicuşor Pascu calcă apăsat prin arena de la Londra. E primul lui Campionat Mondial de când se află la cârma lotului de gimnastică masculină şi simte puţină presiune.

Cu toate acestea, când îl întâlneşti întotdeauna îţi zâmbeşte şi oricât de ocupat ar fi îşi găseşte câteva clipe să te asculte şi să vorbească.

Aşa s-a obişnuit în Elveţia, unde şi-a petrecut ultimul deceniu antrenând gimnaştii de acolo. E mereu deschis şi îţi răspunde la obiect, ceea ce pentru peisajul gimnasticii româneşti e mai rar. Modest, respectuos, sincer, gata oricând să sară în ajutor, el a reuşit să facă din lotul României, după mulţi ani, o echipă. Iar rezultatele s-au văzut încă din primele competiţii sub comanda sa.

Tot el a fost acela care, în această primăvară când viaţa lui Marian Drăgulescu se afla în cumpănă atât pe plan profesional cât şi personal, l-a determinat să se întoarcă la lot. Nae, cum îi zic toţi principalului antrenor, a mai lucrat cu Marian şi la lotul de juniori.

„De atunci i-am simţit talentul. Acum nu am făcut decât să i-l redescoper şi să i-l muncesc puţin“, a spus cel care în scurt timp i-a devenit şi prieten, botezându-i şi fetiţa. Astfel, antrenor, naş, prieten, confident, mentor, Pascu este cel care l-a descoperit şi reînviat pe dublul campion de la Londra. Iar răsplata a fost pe măsură: cele două medalii de aur cucerite de „Marocan“.

Navetă între Elveţia şi România

image

În spatele acestor succese se ascunde un sacrificiu enorm. Plecat la începutul acestui an din Elveţia, antrenorul a trebuit să-şi lase acolo familia: soţia Roxana (fostă gimnastă) şi cele trei fete: Natalia (13 ani), Ariadna (11 ani) şi Anastassia (5 ani). “Am vrut să ne mutăm cu toţii în această vară, dar din păcate nu am putut rezolva cu şcoala fetelor”, spune soţia antrenorului.

În acest caz sunt nevoiţi să facă naveta. Săptămâna trecută s-au putut reuni chiar la Mondiale, îmbinând utilul cu plăcutul. Antrenaţi toţi în fenomenul gimnastică, membrii familiei Pascu au ţinut pumnii strânşi întregii delegaţii tricolore chiar din tribună. În puţinul timp liber rămas între două zile de concurs, Nae şi-a însoţit familia la plimbare prin Londra.

Nicuşor Pascu, vicecampion la paralele

Ca antrenor, Nae (40 de ani) a cunoscut cele mai frumoase clipe la Mondialele de la Londra, atunci când Marian Drăgulescu şi Flavius Koczi au urcat pe podium. Însă cu ani în urmă a simţit şi el aceleaşi emoţii ca elevii lui de astăzi.

„Cele mai frumoase amintiri de când eram gimnast sunt de la CE când am luat medalia de argint, dar şi notele de 10 pe care le-am primit la un fel de etapă de Cupă Mondială, toate la bară fixă”, spune actualul tehnician al lotului de gimnastică masculină al României. Cel mai mare regret este că s-a lăsat la doar 22 de ani. A antrenat apoi lotul de juniori, fiind şi şi în stafful tehnic la seniori. A plecat apoi, pentru zece ani, să pregătească naţionala Elveţiei.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite