Constantina Diţă: „Mă retrag după Olimpiadă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Britanicii ştiu să se simtă bine în zilele lor libere. De vineri, puburile din Londra au fost luate cu asalt, iar consumul de bere a crescut şi pentru că în acest weekend capitala Regatului Unit a fost gazda unor evenimente sportive importante.

Sâmbătă, de pildă, circa 60.000 de suporteri ai echipelor de fotbal din Manchester, United şi City au venit pe Tamisa pentru a asista la semifinala Cupei Angliei, pe Wembley. Ieri a fost rândul fanilor lui FC Liverpool să se deplaseze aici, „cormoranii" jucând cu Arsenal. Peste toate acestea, londonezii numără zilele rămase până la nunta prinţului William, zonele comerciale fiind împânzite cu tot felul de obiecte pe care apar portretul acestuia şi al viitoarei sale soţii, Kate Middleton. Ziua de duminică a fost însă una cu adevărat specială, mai bine de un milion de oameni, britanici, dar şi turişti din toate colţurile lumii „pichetând" traseul Maratonului Londrei.

Căldura, inamicul europenilor

Cele 20 de grade Celsius, record la Londra pentru luna aprilie în ultimele trei decenii, combinate cu umiditatea, au creat o stare de disconfort pentru majoritatea participanţilor. Printre cei răpuşi de căldură s-a numărat, din nefericire, şi campioana olimpică de la Beijing, Constantina Diţă, care a fost nevoită să renunţe la cursă. Românca nu s-a simţit bine, având şi probleme la piciorul drept - a fost nevoită să facă acupunctură, masaj şi fizioterapie, de două ori pe săptămână, în ultimul timp.

La sosirea de la Palatul Buckingham au ajuns, totuşi, două reprezentante ale României. Campioană olimpică la canotaj, în 1984, organizatoare a Maratonului Bucureşti, Valeria Răcilă van Groningen a ocupat locul 81 la categoria 50-54 de ani, fiind cronometrată în 3 ore, 55 de minute şi 40 de secunde. Înregistrată tot sub drapel tricolor, Andreea Aschenazi (cat. 18-39 de ani) a reuşit să ajungă la sosire în aproximativ cinci ore.

Diţă ar vrea să alerge la Bucureşti

Kenyanul Emmanuel Mutai a câştigat la masculin, acoperind distanţa dintre Parcul Greenwich şi Palatul Buckingham în două ore, 4 minute şi 39 de secunde. El a stabilit cea mai bună performanţă înregistrată vreodată la acest maraton şi, totodată, cea de-a patra din toate timpurile. La feminin s-a impus compatrioata acestuia, Mary Keitany.

Întrebată înainte de cursa

londoneză dacă s-a gândit să ia startul, în viitor, şi la Maratonul Bucureşti, Diţă a declarat pentru „Adevărul": „Eu cred că voi mai face sport de performanţă până anul viitor, când vreau să particip la Jocurile Olimpice de la Londra. Aş vrea să mă retrag după aceea. Deja am foarte mulţi ani în urmă şi a început să-şi spună cuvântul uzura. Nu mă mai refac foarte uşor după competiţie. Îmi trebuie mai mult timp şi e mult mai greu. Am încercat la antrenamente să fac ceea ce obişnuiam înainte. Şi am schimbat puţin. Eu aş fi vrut să alerg în România. Unde e mai bine să concurezi decât în ţara ta? Când era Maratonul de la Bucureşti era şi cel de la Chicago. Nu se lega cu programul meu. Dacă voi mai alerga şi după 2012, aş încerca să particip şi acolo", a încheiat Diţă dialogul. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite