Constantina Diţă:„Sunt în grafic pentru Olimpiadă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După un sezon mai lejer, plin de recuperări, Constantina Diţă a reuşit să termine maratonul de la Yokohama. La mai bine de un an de când a purtat laurii olimpici, Puşa, încă mai simte efectele medaliei de la Beijing.

„Adevărul Sporturi": Odată cu maratonul din Japonia ai terminat şi sezonul competiţional din acest an. Cum a fost pentru tine anul postolimpic?

Constantina Diţă: Sezonul competiţional 2009 nu a fost aşa de încărcat cum am planificat, însă asta din cauza unor probleme de sănătate şi a unor accidentări relativ uşoare. La vârsta mea, recuperarea după o accidentare cere mai mult timp, deci este absolut normal să respect acest detaliu. Sunt totuşi mulţumită că în Yokohama am reuşit să închei cursa şi am terminat sezonul la un nivel rezonabil, astfel că sunt optimistă pentru Londra. De fapt, sunt în grafic...

Ai avut puţine participări anul acesta la maraton. Ce ai făcut în tot acest timp?

Da, am avut două curse din trei, însă doar pe ultima am reuşit s-o termin (n.r. - Yokohama), iar în perioadele dintre aceste curse a trebuit să mă antrenez şi să mă refac în urma accidentărilor survenite. În plus, am putut să mă ocup mai mult de familie, ceea ce n-am mai reuşit cam de mult timp aşa cum trebuia. Pot spune că tot răul a fost spre bine, până la urmă.

Se mai simt şi acum efectele medaliei de aur de la Beijing?

Medalia de la Beijing este o „operă de artă". Zâmbesc de fiecare dată când mă gândesc la ea. E adevărat că ne-a deschis multe oportunităţi, dar în aceeaşi măsură şi responsabilităţi. Mi-am dat seama că nu e uşor să fii model pentru cineva şi să nu-ţi poţi îndeplini „sarcinile".  Tind şi vreau să cred că valoarea medaliei creşte în fiecare an, aşa cum medaliile şi nota de 10 a Nadiei Comăneci sunt de nepreţuit după atâta timp.

După toate întâmplările mai puţin plăcute care ţi s-au întâmplat anul acesta în România ( vezi exemplul cu berea, cu banii neluaţi de la Dinamo), ai plecat cu un gust amar din ţară?

Nu. România face parte din destinul meu şi vreau să cred că în ţara mea se întâmplă şi lucruri bune. În afară de acele persoane precum cele din pădurea Snagov care nu ştiu să aprecieze în primul rând omul, cei mai mulţi români au fost mândri de mine la Beijing. Întotdeauna voi lua partea plină a paharului. Cât priveşte premierea de la Dinamo, ştiu că clubul trece printr-o perioadă dificilă, însă sperăm că noul preşedinte va reuşi să ne plătească sumele promise.

Pe cine ai alege sportivul anului din România şi pe cine atletul anului din întreaga lume?

În opinia mea, Marian Drăgulescu este de departe cap de afiş după cele două medalii de aur cucerite la Mondialele de la Londra, însă şi sabrerul Rareş Dumitrescu a făcut o figură frumoasă, atât la echipe, cât şi la individual. Iar la cel mai bun atlet al anului în întreaga lume este fără doar şi poate Usain Bolt.

Vacanţa de vis: Bucovina

În încercarea de a ajuta turismul românesc să se dezvolte cât mai mult, vacanţa ideală a Constantinei Diţă este tot în ţara sa natală, iar zona pe care ar vrea să o exploateze cât de curând ar fi Bucovina.

„Mi-a povestit antrenorul meu, Vali Tomescu, despre minunăţiile de acolo, despre oamenii deosebiţi şi acum abia aştept să ajungem,
eu şi Rafael, prin acele părţi ale ţării", spune Constantina, care nu s-a hotărât încă unde va face Sărbătorile de iarnă. „România rămâne, oricum, opţiunea numărul 1", a completat Puşa.

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite