Tenis de masă CE: Crişan, singurul român în turul doi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Adrian Crişan este singurul reprezentant al României care s-a calificat în turul al doilea al probei de simplu masculin din cadrul Campionatelor Europene de tenis de masă.

Joi, în runda inaugurală, Adrian Crişan l-a învins pe suedezul Hampus Soderlund, cu scorul de 4-0 (11-6, 11-7, 12-10, 11-5). În turul al doilea, Crişan îl va întâlni pe englezul Daniel Reed.

Ceilalţi jucători români nu au reuşit să depăşească primul tur al competiţiei. Ovidiu Ionescu a fost învins de francezul Adrien Mattenet cu scorul de 4-2 (1-11, 11-6, 8-11, 11-8, 11-6, 11-3), Hunor Szocs a cedat la francezul Christophe Legout cu scorul de 4-0 (15-13, 13-11, 11-7, 11-8) în timp ce Constantin Cioti a abandonat disputa cu letonului Matiss Burgis după ce acesta a câştigat primul set cu scorul 11-3.

Adrian Dodean a ratat de asemenea calificarea în turul secund, însă după un meci de infarct cu cehul Pavel Sirucek. Românul a condus cu 1-0 şi 3-2 la seturi, dar cehul a revenit în final şi s-a impus cu scorul de 4-3 (10-12, 11-8, 11-9, 4-11, 11-13, 11-8, 12-10).

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite