„Voina a făcut bine că a plecat!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anunţul plecării lui Radu Voina de pe banca tehnică a Oltchimului a produs diverse reacţii în lumea handbalului. Preşedintele FRH, Cristian Gaţu, l-a felicitat pe selecţionerul României pentru alegerea sa.

 „Personal îmi convine, deoarece Voina are acum mai mult timp pentru echipa naţională. Cred că e o decizie bună. A fost supus unei presiuni enorme. Nu cred că i-a picat tocmai bine acea perioadă când circulau tot felul de variante de posibili înlocuitori. În locul lui, eu plecam mai demult! Orice antrenor străin vine acum la Oltchim va trebui să se adapteze cu mentalitatea noastră şi îi va fi foarte dificil", a comentat Gaţu.

Gavrilescu: „Aducem antrenor străin"

Preşedintele Oltchimului, Ioan Gavrilescu, a declarat, miercuri, că, în proporţie de 80 la sută, antrenorul care va fi adus la campioana României va fi unul străin.

"Am văzut zvonuri conform cărora ar urma să vină Anja Andersen sau Herbert Müller. Ambele piste sunt total greşite. Am înţeles că Anja are probleme de sănătate, iar Müller are contract în Germania şi nu se pune problema să vină la noi", a mai adăugat Gavrilescu.

Pe lista numelor vehiculate se mai află cele ale ungurilor Peter Kovacs şi Roth Kallman, dar şi al slovenului Tonje Tiselj. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite