UCI a cerut deschiderea unei proceduri împotriva lui Contador

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uniunea Ciclistă Internaţională (UCI) a cerut deschiderea unei proceduri disciplinare împotriva câştigătorului Turului Franţei, spaniolul Alberto Contador, care a avut un rezultat anormal la un control antidoping.

Procedura ar urma să fie deschisă de federaţia spaniolă, care este abilitată să hotărască dacă rutierul trebuie sau nu să fie sancţionat.

În cazul în care va fi sancţionat, Contador va pierde beneficiile de pe urma victoriei din Turul Franţei 2010.

Urme extrem de scăzute de clenbuterol, o substanţă interzisă conform regulamentului antidoping, au fost descoperite în eşantioanele prelevate de la Contador, în timpul Turului Franţei, în data de 21 iulie. Triplul câştigător al Turului Franţei (2007, 2009, 2010) a justificat prezenţa urmelor respective printr-o contaminare alimentară.

Contador, în vârstă de 27 de ani, nu a mai concurat din vară, el fiind suspendat provizoriu. El a semnat, la începutul lunii august, un contract pe doi ani cu echipa Saxo Bank.

La 30 septembrie, UCI a anunţat suspendarea provizorie a rutierului şi a explicat că, alături de Agenţia Mondială Antidoping (AMA), a cerut efectuarea unor investigaţii ştiinţifice suplimentare, înainte de a ajunge la o concluzie.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite