Tyson vs Holyfield, episodul III

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consideraţi doi din cei mai mari boxeri ai tuturor timpurilor, americanii Mike Tyson (42 ani) şi Evander Holyfield (46 ani)  se vor duela pentru a treia oară în cariera lor, în octombrie, la

Consideraţi doi din cei mai mari boxeri ai tuturor timpurilor, americanii Mike Tyson (42 ani) şi Evander Holyfield (46 ani)  se vor duela pentru a treia oară în cariera lor, în octombrie, la Abu Dhabi (Emiratele Arabe Unite) pentru o bursă totală de 34 milioane de dolari.

Aflaţi în pragul falimentului, cei mai duri “grei” din istoria boxului profesionist vor reveni în ring pentru a-şi rezolva problemele financiare, deşi ambii îşi anunţaseră retragererea din activitate.

Cei doi mari campioni s‑au mai întâlnit de două ori până acum, de fiecare dată Tyson ieşind învins din ring.

Primul duel direct a avut loc în 1996, încheindu-se cu KO tehnic în favoarea lui Holyfield, iar cel de-al doilea a rămas celebru din cauza incidentului în care Tyson i-a muşcat de două ori urechea adversarului său.

Veteranul Holyfield s-a luptat anul trecut cu Nikolai Valuev, campionul mondial la categoria grea versiunea WBA, şi a fost chiar aproape de a îmblânzi “Bestia din Est”.

De partea cealaltă, „Iron Mike” nu a mai boxat din 2005, când a fost învins de irlandezul Kevin McBride.

„Am obţinut acordul tuturor persoanelor implicate”, a spus miliardarul Sulaiman Al Fahim, organizatorul galei. Sulaiman Al Fahim nu este nimeni altul decât patronul clubului de fotbal Manchester City.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite